(P) Mituri despre implantul dentar

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 28 ianuarie 2020, 11:20

Implantul dentar este cea mai bună soluție în caz că ți-ai pierdut unul sau mai mulți dinți. Păstrează-ți zâmbetul frumos și bucură-te de viață datorită acestei tehnologii stomatologice moderne! Și nu da crezare tuturor zvonurilor care circulă cu privire la implantul dentar, nu sunt altceva decât simple mituri!

Atunci când suferi din cauza afecțiunilor dentare și căderea dinților se numără printre ele, cea mai bună soluție este implantul dentar. Apelează la noua tehnologie și la beneficiile sale, nu de alta, dar comparativ cu proteza, care trebuie înlocuită la un moment dat, implantul dentar e pe viață. Nu renunța la alimentele preferate doar pentru că nu mai poți mesteca bine și pune-ți dinți noi!

Știai că un implant dentar înlocuiește dintele natural, preluând toate caracteristicile acestuia: formă, aspect și funcționalitate? Cel mai bine este să iei legătura cu un medic stomatolog, care este singurul în măsură să-ți recomande implantul dentar potrivit. Iată care sunt și miturile cu privire la acest procedeu stomatologic și de ce nu trebuie să le dai crezare!

Mitul 1 – Implantul dentar afectează dinții vecini

Inserarea unui implant dentar nu implică nicio procedură ce ar putea afecta dinții vecini. Nu presupune șlefuire sau sprijin pe aceștia, ba din contră, implantul dentar împiedică migrarea dinților. Aduce doar beneficii, așa că nu mai sta pe gânduri. În cadrul Departamentului de Stomatologie Sanador se folosesc ultimele tehnologii în materie de implanturi dentare, așa că procedura va fi realizată la cele mai înalte standarde.

Mitul 2 – Implantul dentar este dureros

Implantul dentar se face cu anestezie locală sau chiar și totală, dacă medicul stomatolog decide că este nevoie, mai ales în cazul persoanelor care suferă de anxietate. După intervenție, stomatologul îți va recomanda tratamentul adecvat pentru prevenirea unei infecții și analgezicele care vor calma orice durere post-intervenție. De asemenea, vei primi și toate sfaturile utile de îngrijire a locului cu dintele nou implantat pentru o bună și rapidă vindecare.

Mitul 3 – Implantul dentar este prea costisitor

Nu este o intervenție stomatologică foarte ieftină, dar nici foarte scumpă nu este, având în vedere că durata medie de viață este de 15 ani. Studiile arată că 20% dintre pacienți, după 5 ani, pot dezvolta o boală la gâtul implantului (periimplantita).  Aceasta este total reversibilă în condițiile în care este depistată la timp și sunt respectate indicațiile medicului curant. Se recomandă profilaxia din 3 în 3 luni și examen radiologic la fiecare 2 ani. În caz de inflamație sau sângerare trebuie mers de urgență la dentist. În acest caz, pot fi costuri suplimentare legate de tratamentul periimplantitei.

Mitul 4Implantul dentar poate fi respins de organism

Dacă ţii cont de indicaţiile medicului stomatolog și îți îngrijești corect zona cu implant, păstrând o bună igienă dentară, nu ai de ce să-ți faci griji. Singura posibilitate de a pierde implantul este infectarea acestuia, dar numai dacă nu se respectă igiena orală.

Mitul 5 – Implantul dentar nu are aspect natural

Nimic mai fals. Implantul dentar poate fi ales astfel încât să corespundă identic cu nuanța naturală a dinților. Partea vizibilă a implantului este dată de coroana dentară, așa că poate fi aleasă astfel încât să corespundă cu ceilalţi dinţi.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter