(P) 5 remedii naturale pentru un ten așa cum ți-ai dorit mereu să ai

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 septembrie 2020, 14:34

Dorința de a avea un ten frumos și sănătos reprezintă motivul pentru care avem astăzi la îndemână o sumedenie de remedii naturale pentru îngrijirea acestuia, simplu de aplicat chiar în confortul propriei noastre locuințe. 

O piele curată și strălucitoare a feței se poate obține și cu ajutorul opțiunilor alternative, mult mai convenabile din punct de vedere al costurilor, pe bază de produse pe care fiecare femeie le are la îndemână. Iată cum arată topul Unica al celor 5 remedii naturale pentru îngrijirea tenului tău: 

  1. Masca pe bază de struguri roșii și făină

Acest prim tratament pentru îngrijirea tenului ajunge în topul nostru tocmai din Chile. Este binecunoscut faptul că strugurii roșii reprezintă un aliat de nădejde al femeilor care urmează cu regularitate tratamente faciale cu ingrediente naturale, fiind foarte bogați în antioxidanți. Se prepară o mixtură din boabe de struguri roșii (cu tot cu semințe) și făină, apoi se aplică pe întreaga suprafață a tenului și se așteaptă pentru 10-15 minute. După acest interval de timp, masca se înlătură prin spălarea cu delicatețe a feței, utilizându-se apă călduță. Se pare că rezultate mult mai vizibile se pot obține atunci când masca pe bază de struguri roșii și făină se aplică dimineața. 

     2. Masajul cu ajutorul cuburilor de gheață

În Franța, masajul cu ajutorul cuburilor de gheață face parte din rutina femeilor interesate de tratamentele alternative pentru îngrijirea tenului. Aparent, cuburile de gheață nu doar că răcesc așa cum trebuie băuturile noastre preferate, ci și contribuie la menținerea unui ten sănătos. Pielea feței se bucură de prospețime și capătă o strălucire aparte, atunci când se utilizează acest tip de masaj facial. Tot ce trebuie să faci este să freci cu blândețe un cub de gheață pe întreaga suprafață a tenului. Aceste proces stimulează circulația sanguină, favorizând menținerea elasticității pielii de pe față.

        3. Masca facială pe bază de suc de gutuie 

Acest tratament facial neconvențional este recomandat femeilor care se confruntă cu probleme ale tenului gras. Aplicarea măștii de gutuie este simplu de realizat: se ia o gutuie și se dă prin răzătoarea fină, apoi se amestecă bine cu un albuș de ou bine bătut. Mixtura obținută se aplică apoi cu grijă pe întreaga suprafață a tenului, masându-se cu blândețe zonele ce produc o cantitate mai mare de sebum: bărbie, pomeți și frunte. Se lasă masca pe față pentru o perioadă de aproximativ 10 minute, apoi se îndepărtează cu grijă de pe față, utilizându-se apă călduță.         

         4. Tratamentul pentru ten cu aburi 

Acest remediu pentru frumusețea tenului este utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Este simplu de obținut: pune mușețel în apă la fiert, apoi apropie fața de aburii produși și acoperă-ți capul cu un prosop. După sesiunea de aburi, recomandăm și un tratament de exfoliere a tenului, pentru a te bucura de cele mai bune rezultate. Baia cu aburi deschide porii feței, oferind premisele excelente pentru o aplicare ulterioară a unui tratament de îngrijire facială. Acest remediu natural se recomandă femeilor cu tenul gras, sau care se confruntă cu forme ușoare de acnee. 

          5. Consumul regulat de apă 

Ultimul remediu pentru sănătatea tenului are la bază un ingredient vital pentru viață: apa. Consumul regulat de apă este benefic pentru ameliorarea anumitor probleme apărute la nivel facial: acneea, punctele negre sau tenul tern. Atunci când este ingerată de organism, apa intră în celulele pielii și în spațiile dintre acestea, susținând un proces eficient de sinteză a colagenului. În lipsa unui nivel optim al acestei substanțe proteice, tenul își pierde din fermitate, accelerându-se astfel procesul de îmbătrânire a pielii. Se recomandă consumul de apă cu lămâie, fruct deosebit de bogat în vitamina C, pentru o și mai bună stimulare a producției naturale de colagen din organism. Comandă acum apa la pachete, pentru a te putea hidrata constant, pe întreaga durată a unei zile. 

Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să spui ce alte remedii naturale pentru ten ai mai încercat și care sunt rezultatele pe care acestea le pot oferi!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter