(P) Reserved RE.DESIGN primăvara-vară 2020

De Unica.ro, pe

 

Fascinația pentru natură și modul în care aceasta coexistă cu omul au reprezentat punctul de inspirație al colecției Reserved RE.DESIGN primăvara-vară 2020. Principalul accent a fost pus pe simbolul vieții și al renașterii – apa. Designerii brandului s-au inspirat din strălucirea ei, fluiditatea mișcării, transparența și jocul de lumini ce are loc la suprafața ei. Puterea naturii conectează omul cu aceasta și estompează granițele dintre ceea ce este permanent și ceea ce este efemer.

Una dintre inspirațiile vizuale a fost Ophelia lui Shakespeare care, la fel ca în tabloul lui John Everett Millais, plutește pe apă purtând o rochie lungă, decorată cu flori brodate din argint. Reserved interpretează această estetică pentru a o prezenta în versiunea contemporană – modernă, dar nu lipsită de romantism. Astfel apar motivele decorative ale algelor și florei acvatice surprinse în mișcare, dar și florile îmbibate în nuanțe de negru, desprinse parcă dintr-un tablou baroc, transpuse atât pe satin elegant, cât și pe nailon sport. Aceste materiale au fost folosite pentru a crea rochii maxi, cu volane decorative la baza decolteului, bluze cu mâneci bufante, fuste midi cu pliuri și colanți.

Designerii au încercat să combine tendințe aparent contradictorii, care se întrepătrund și se completează reciproc în colecția Reserved RE.DESIGN primăvara-vară 2020. Colecția cuprinde croieli clasice, elegante, elemente preluate din îmbrăcămintea sport (nylon, șnururi, topuri scurte și buzunare practice, adesea supradimensionate), precum și modele romantice, eterice și extrem de feminine (șifon, transparență, modele florale fine). Diversitatea se manifestă și prin paleta de culori, care se echilibrează perfect – negru profund, bej clasic, roz intens și alb și pasteluri pudrate (albastru, galben, violet).

Colecția RE.DESIGN primăvara-vară 2020 ne poartă într-o călătorie unică prin intermediul căreia descoperim cele mai puternice tendințe ale sezonului. Designerii urmăresc cu atenție tot ceea ce se întâmplă pe podiumurile internaționale de modă și surprind imediat tendințele, aflate în continuă schimbare. Acesta este motivul pentru care cea mai recentă linie Reserved prezintă referințe ale celor mai populare tendințe: romanticismul întunecat, stilul modern vintage, dar și lenjeria confortabilă.

Aceste tendințe au fost juxtapuse cu o altă inspirație importantă pentru designerii brandului – arta contemporană – și, în special, așa cum subliniază chiar ei, lucrările acelor artiști care se pot juca cu spațiul și cu simțurile umane. Ei estompează granițele dintre ceea ce este real, cunoscut și ceea ce este iluzoriu, oniric. Putem observa o mare influență a instalațiilor multicolore și abstracte ale lui Ólafur Elíasson, pictura lui Peter Doig și opera lui Ann Veronica Janssens și, mai ales, iluzia strălucitoare de spumă a mării. Ecourile lucrărilor acestora răsună în alegerea țesăturilor și a imprimeurilor – fie în materiale ușoare, lucioase sau transparente, fie în nylon, care reflectă frumos lumina.

Întreaga colecție este completată de accesorii originale, care îi conferă o notă inspirată de vacanța de vară. Pălăriile lucioase de protecție solară, sandalele cu tocuri transparente (groase și dreptunghiulare sau rotunjite, neobservabile), gențile din mărgele, agrafe în formă de scoică sau curele practice, cu buzunare mici și borsete atașate, sunt perfecte pentru o excursie la plajă sau o zi de vară în oraș.

O estetică similară domină linia bărbaților din colecția Reserved RE.DESIGN primăvara-vară 2020. Pe lângă arta contemporană, colecția se bazează, de asemenea, și pe stilul relaxat al surferilor californieni. De aici provin croielile ușor sportive, streetstyle, care merg perfect cu stilul casual, lejer. Spectrul măgulitor al nuanțelor include culori precum mov, roz, turcoaz, verde, bleumarin sau lime. Printre imprimeuri, dungile colorate în degrade, merită o atenție specială.

Caracterul magic, de basm al colecției, se reflectă perfect într-o campanie publicitară de natură fantastică. Fotografiile, scăldate într-o lumină colorată, difuză, conduc privitorul într-o lume mistică, plină de frumusețe și imaginație nelimitată. Fundalurile par a fi aduse la viață de pensula unui pictor impresionist, efectul zorilor obținut prin iluminare și peisajele compuse din plante (inclusiv crini albi și roz, precum în picturile lui Claude Monet) creează cadrul perfect pentru cea mai recentă propunere Reserved.

Campania

Fotografii: Bartek Wieczorek

Modele: Nandy Malaïka Nicodème, Aaron Shandel

Styling: Ewelina Gralak

Machiaj: Wilson

Coafură: Kacper Rączkowski

Scenografie: Ania Witko

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter