A doua Lună Nouă în zodia Rac. Universul ne mai dă o șansă. Ce oportunități aduce zodiilor

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 22 iulie 2020, 12:45
În seara de 20 iulie 2020 s-a format, pentru a doua oară în acest an, Luna Nouă în zodia Rac, un fenomen astrologic mai rar, a cărui influență va fi resimțită aproximativ o lună de acum înainte, însă mai puternic în următoarele două săptămâni.

Prima Lună Nouă în zodia Rac a avut loc pe data de 21 iunie 2020, moment însoțit și de o eclipsă inelară de Soare, implicit cu încărcătură karmică mare.

Luna Nouă este momentul în care Soarele și Luna își unesc energiile, este momentul noilor începuturi, al noilor oportunități, momentul în care putem deschide noi uși spre evoluție și atingerea unor idealuri. Faptul că se petrece, consecutiv, în aceeași zodie înseamnă, fără îndoială, că este vorba de o nouă șansă pe care o primim de la Univers, o nouă șansă pentru a reuși ceea ce nu ne-a ieșit la finele lunii trecute, însă trebuie să ținem cont că nici acum nu ne va fi ușor și nimic nu va veni pe tavă, dat fiind că este Saturn retrograd implicat.

A doua Lună Nouă în Rac, între nou și din nou

Luna Nouă în Rac este un moment în care sensibilitatea, emoțiile, ies la înaintare, este un moment în care universul nostru interior are nevoie de mai mare atenție și va fi nevoie să depistăm nevoile eu-lui nostru interior pentru a reuși să deschidem noi capitole. Este vorba de situații care vor avea legătură cu familia, în special cu mama, cu casa, căminul, dar și cu copilăria și trecutul, cu amintirile, cu tradițiile și rădăcinile. Nevoia de siguranță emoțională va crește și vom avea nevoie să descoperim ce anume ne aduce acest confort interior pentru a lucra în direcția respectivă.

Totodată, momentul de Luna Nouă din Rac se petrece întocmai pe casa relațiilor de lungă durată și a căsătoriei, aspect care poate aduce noi începuturi în dragoste, dar și în afaceri, parteneriate, asocieri. Vom avea ocazia să facem lucrurile altfel în cuplu, astfel încât o relație să meargă. Dat fiind că este a doua Lună Nouă din Rac, putem să ne așteptăm la noi ocazii de a face altfel lucrurile începute la finele lunii trecute, deci oarecum, mai mult decât a începe ceva este vorba de a continua ceva, de a începe din nou ceva ce nu a mers atunci sau nu a funcționat așa cum ne doream, cum ne așteptam.

Luna Nouă în Rac – interior vs exterior, noi vs ceilalți

Dar ce va trebui să facem ca să beneficiem de oportunitățile aduse de Luna Nouă din Rac? Ei bine, așa cum spuneam, Saturn retrograd din Capricorn este implicat în această lunație și este în opoziție perfectă cu Luna Nouă din Rac. Saturn este limitatorul, învățătorul, planeta care aduce obstacole și ne cere să învățăm lecții, prin urmare putem simți blocaje între ce vrem noi și ce vrea celălalt, între dorințele noastre interioare și realitatea exterioară. Putem avea parte de tensiuni și conflicte în relația cu autoritățile din viața noastră, fie că sunt ele părinți, șefi, reprezentanți ai instituțiilor statului, și mai ales partener de viață.

Citește și – Care este definiția succesului pentru fiecare zodie în parte

Cerințele lui Saturn sunt serioase, sobre și nu-i plac jumătățile de măsură, astfel că ne cere să fim, la rândul nostru, responsabili, maturi și corecți în relațiile cu cei din jur, dar și cu noi înșine. Saturn ne cere disciplină, organizare, răbdare, perseverență în construirea și îmbunătățirea unei relații, ne cere înțelepciune și găsirea unui echilibru între noi și ceilalți. Saturn este retrograd, deci vorbește cumva de situații trecute în care nu am acționat corect, moral, matur și responsabil și pe care acum avem șansa să le îndreptăm. Luna este guvernatoarea zodiei Rac, este suprapusă peste Soare, iar Saturn este guvernatorul zodiei din opoziție, a Capricornului, prin urmare puterea manifestată de cele trei planete este mare și este ultima dată când le întâlnim pe acestea față în față la aceași masă a negocierilor, deci momentul va fi impactant pentru viitorul nostru. Saturn va părăsi definitiv Capricornul în decembrie 2020 și va mai reveni aici peste aproximativ 28 – 30 de ani.

Este momentul să conștientizăm și să spunem ce ne dorim de la noi înșine și de la ceilalți și să luptăm cu hotărâre, chiar să depunem efort pentru a învinge obstacolele care vor apărea în cale. Putem îmbunătăți tot ce am trăit în ultima lună din viața noastră sau putem abandona, important este ca noi să fim bine cu noi înșine.

A doua Lună Nouă din Rac – cum influențează zodiile

Previziunile de mai jos sunt valabile atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Cei mai impactați vor fi cei care sunt născuți sau au ascendentul în zodiile cardinale Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. De asemenea, impactul va fi mai puternic pentru cei născuți (sau care au planete importante) în a doua jumătate a ultimului decan al zodiilor, mai pe înțelesul tuturor, cei care sunt născuți aproximativ în preajma zilei de 20 a lunii.

Berbec/Ascendent Berbec

Această Lună Nouă din Rac îți poate aduce ocazii legate de familie și locuință, ceea ce poate însemna o nouă raportare la părinți, la nevoile/cerințele acestora, la ideea de cămin, ocazia de a cumpăra, renova, redecora, reamenaja o locuință. Pentru a obține siguranța emoțională de care ai nevoie va trebui să dizolvi amintiri, să lași trecutul în spate, să faci pasul dinspre copilărie spre maturitate. Găsește echilibrul între familie și carieră, între ce vrei tu și ce vor autoritățile din viața ta.

Taur/ Ascendent în Taur

Ai parte de noi începuturi ce țin de comunicare și interacțiunea cu cei din jur. Posibil ca acum să rezolvi, prin dialog și negociere, ceea ce nu ai reușit în urmă cu o lună, să ajungi la noi înțelegeri cu cei dragi, să cunoști persoane noi și să legi noi relații. Ai șansa de a afla, de a învăța lucruri noi, care să te ajute chiar profesional, ai ocazia de a pleca în scurte călătorii. Va fi nevoie să găsești echilibrul între ceea ce ai învățat și ceea ce transmiți celorlalți, între spiritualitate și rațiune, să devii mai responsabilă vizavi de principiile tale, de capacitatea unei diplome obținute.

Gemeni/ Ascendent Gemeni

Este vorba de o lunație care aduce noi începuturi legate de sectorul financiar, aspect care poate să însemne noi oportunități de a-ți îmbunătăți veniturile, mai ales dacă te vei pune în valoare mai mult, mai exact dacă-ți vei valorifica niște talente, abilități. O negociere, un context financiar care nu a avut rezultatele dorite în urmă cu o lună, acum poate căpăta noi valențe. Poți vinde sau cumpăra ceva. Este nevoie să dai dovadă de mai multă responsabilitate vizavi de o moștenire, de un context financiar care vizează banii altora, de exemplu banii partenerului de viață. În unele cazuri poate fi vorba și de un context mai delicat în care recăpătarea stimei de sine presupune încheierea unei aventuri, unei relații intime sau maturizarea acesteia.

Citește și –  Se schimbă „Sensul Vieții”! Axa Destinului se mută în Săgetător-Gemeni. Cum va influența fiecare zodie în parte

Rac/ Ascendent Rac

Cum această Lună Nouă se petrece, din nou, în semnul tău este fără îndoială o nouă șansă să te redefinești, să te reinventezi, să-ți restabilești direcția de viitor, atât în plan personal, relațional, cât și profesional. Ultima lună din viața ta poate fi reorganizată și reconstruită pe noi baze. În cuplu, în asocieri și parteneriate nu exagera cu autoritatea și impunerea propriei voințe. Pentru unii nativi va fi vorba de o îmbunătățire semnificativă a relației cu partenerul de viață, mai ales dacă dau dovadă de răbdare și maturitate emoțională, iar pentru alții poate fi ocazia ideală de a începe o nouă poveste de dragoste, mai ales dacă lasă în spate trecutul.

Leu/ Ascendent Leu

Luna Nouă se petrece pe casa trecutului, o casă karmică, o casă a secretelor, prin urmare aici va fi nevoie de introspecție, analiză și dizolvare, de o reîntoarcere la spiritualitate, la credință, de o remodelare a unor valori spirituale. Punerea în ordine a gândurilor este impetuos necesară pentru tine. Totodată, este nevoie de o reorganizarea a stilului de viață, a muncii de zi cu zi pentru evitarea unor probleme de sănătate. Găsește un echilibrul între muncă și relaxare pentru a nu te suprasolicita.

Fecioară/ Ascendent Fecioară

Este o perioadă foarte bună pentru a cunoaște noi persoane și a lega noi prietenii, pentru a intra în noi anturaje, pentru a demara noi planuri de viitor, noi proiecte, mai ales dacă ai mai încercat să le faci să funcționeze și în urmă cu o lună. Posibil ca persoane importante, influente să intre acum în viața voastră și să vă sprijine. Este important să găsești un echilibru între timpul alocat relaxării și cel alocat susținerii unei cauze, între persoana iubită și grupul de prieteni.

Balanță/ Ascendent Balanță

Luna Nouă din Rac poate fi destul de provocatoare vizavi de carieră, de ascensiunea profesională. Te poate stimula, prin șanse și oportunități, să ajungi mai aproape de atingerea unor obiective profesionale și nu este exclus ca pentru unii nativi să vină cu o funcție nouă, cu un nou statut. Pot reveni situații din trecut. Este foarte important să găsești echilibrul între carieră și familie. Atenție la impunerea punctului de vedere, la cum adminsitrezi autoritoatea în relația cu cei dragi.

Scorpion/ Ascendent Scorpion

Este o perioadă bună pentru a aduce îmbunătățiri legate de principii de viață, credințe și mentalități, pentru a pleca într-o călătorie și pentru a pune în valoare o diplomă, un atestat. Unii nativi se pot înscrie la noi cursuri, noi seminarii, pot să-și descopere o nouă vocație academică sau spirituală. Este important ca nativii să dea dovadă de maturitate în gândire, de raționament just, corect și moral. Echilibrul între spiritual și rațional le aduce oportunități. Posibil ca o renegociere să se dovedească avantajoasă acum sau redeschiderea unui dialog pe o temă din trecut să aibă impact benefic acum.

Citește și – Coronavirus, o abordare astrologică. Când se va sfârși criza și ce impact va avea asupra omenirii

Săgetător/ Ascendent Săgetător

Luna Nouă din Rac îți aduce șanse și ocazii de a valorifica un bun de patrioniu, o moștenire, de a obține un credit, de a soluționa un litigiu, de a schimba raportarea la banii pe care-i deții împreună cu alții, în săecial cu partenerul de viață. Mai exact, este un moment în care te poți pune în lumină prin valorificarea resurselor partenerului. Pe de altă parte, această lunație aduce noi începuturi legate de o relație sexuală, aventură, sau legate de propria intimitate în cuplu. Saturn poate încheia acele relații ascunse care nu sunt asumate pentru că impune responsabilizare și maturizare. Se cere echilibru între modul de a câștiga bani și de a-i cheltui și, de asemenea, dobândirea unui sistem de valori cât mai corect.

Capricorn/ Ascendent Capricorn

Este o Lună Nouă provocatoare pentru tine care poate aduce noi începuturi în relațiile de dragoste, noi povești sentimentale, dar și noi parteneriate de afaceri profitabile, noi asocieri și parteneriate, rezolvări ce țin de acte, de avocat. Cu cât dai dovadă de mai multă seriozitate, responsabilitate și corectitudine, cu atât șansele cresc. Redefinește-ți scopurile și îndrăznește să intri în noi relații.

Vărsător/ Ascendent Vărsător

Luna Nouă din Rac poate aduce pentru un nou loc de muncă, o șansă de a-ți îmbunătăți randamentul profesional, relațiile cu colegii, poate o schimbare în programul de lucru. De asemenea, este o ocazie bună pentru a-ți schimba stilul de viață, pentru a avea mai multă grijă de tine și de sănătatea ta, mai ales că Saturn cere responsabilizare vizavi de orice simptom apărut și manifestat. Poți descoperi noi remedii pentru a vindeca o afecțiune. Pe de altă parte, este nevoie de un real echilibru între muncă și timp de odihnă.

Pești/ Ascendent Pești

Luna Nouă din Rac activează sectorul iubirii și-ți poate aduce noi povești de dragoste sau o nouă șansă de a repune în funcțiune actuala relație, mai ales dacă în ultima lună contextul nu a fost prea favorabil. Nativii care-și doresc să devină părinți au ocazia acum să facă acest pas sau să primească vestea unei sarcini. Pe de altă parte, este momentul trasării unui plan de vacanță, momentul să te distrezi și relaxezi, sau poți avea șansa de a-și pune în practică un talent, un hobby. Se cere regăsirea echilibrului între cercul de prieteni și relația de iubire.

Sursă foto: Pixabay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter