Zodia care va avea cele mai multe dezamăgiri în viață

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 04 aprilie 2016, 17:22
Una dintre cele mai perfecționiste zodii din horoscop, Fecioara, va trăi dezamăgirea vieții pentru că nimeni nu va reuși să o satisfacă, nici în planul carierei, nici în cel sentimental.

În permanentă căutare, analitică, inflexibilă și totodată nestatornică, Fecioara este semnul zodiacal care va suferi cel mai mult, pe toate planurile. Dorința ei de a fi totul perfect nu poate fi niciodată satisfăcută, aceasta fiind, drept urmare, sursa decepțiilor ei, atât în carieră, cât și pe plan personal.

Se știe că perfecționismul este trăsătura principală a Fecioarelor. Însă acestea mai au și alte puncte forte: sunt analitice, au spirit de observație, sunt săritoare și te poți baza pe ele la nevoie. Pe de altă parte, Fecioara este sceptică, rigidă, rece și îi place să se amestece în treburile altora. Cu tot acest bagaj, Fecioara reușește să-ți croiască drumul în viață, un drum la care visează cu nesaț să-l vadă realizat.

Destinul ei nu se va împlini însă, iar calitatea ei cea mai mare o va împiedica să-și vadă visul cu ochii.

În carieră

Fecioarele au un spirit de analiză superior, sunt ființe dotate cu inteligență, au o memorie fantastică și știu ce și unde să caute. Sunt excelente în domenii precum cercetare, poliție, companii de audit. Dacă au de-a face cu o problemă, Fecioarele despică firul în patru, pun totul cap la cap și nu pleacă acasă fără concluzia trasă.

Citește și: Trei zodii cărora le place să-ți dea peste nas

Problema este că au aceeași pretenție și de la cei din jurul lor, de aceea nu vor fi niciodată mulțumite. Exagerat de selective, întotdeauna când vor alege cu cine trebuie să lucreze va trebui să se rezume la compromisuri, pentru că știu că nu vor găsi coechipierii care să se ridice la nivelul ei.

În prietenie

Nativii în Fecioară sunt doriți drept prieteni de către toată lumea, datorită capacității lor de a rezolva problemele. Pe de altă parte, Fecioarele sunt întotdeauna detașate, suspicioase și reci. Deci, în cazul prieteniei, Fecioarele doar primesc afecțiune, nu o și oferă. Tocmai pentru că tot timpul sunt în gardă și se tem ca nu care cumva să se înșele în privința legăturilor făcute.

Citește și: Trei zodii fără conștiință

Nu vor să fie dezamăgite și aleg să nu se atașeze de nimeni, decât să sufere. De aceea, prietenii lor vin și pleacă, nu stau foarte mult în preajma lor. Este motivul pentru care Fecioarele nu au prieteni. Însă nativii acestei zodii nu suferă foarte mult pe această temă, pentru că legarea de prietenii nu este un obiectiv în viața lor.

În dragoste

Fecioara vrea basmul cu Prințul pe cal alb, vrea ca totul să fie ideal în cuplu. Inițial se implică într-o relație, mulțumită de partener, dar, pe măsură ce conviețuiește cu el, începe să-i găsească defectele, peste care cu greu va putea să treacă. Și asta pentru că încearcă să le repare, însă de cele mai multe ori aceste tentative eșuează. Așa că Fecioara fie va alege să fie singură și va analiza de la distanță fiecare opțiune, fie va rămâne într-o relație doar pentru că apreciază la bărbatul de lângă ea răbdarea pe care i-a acordat-o de-a lungul timpului. Reprezentantele zodiei Fecioară vor trăi, deci, o decepție și în plan sentimental, mergând înainte cu regretul că nu a găsit un bărbat pe gustul ei, și deci, mână în mână cu nefericirea.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter