Atelierele de Idei Unica – Rețete ușoare pentru femei ocupate

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 12 noiembrie 2019, 17:09
Suntem femei și ne place să gătim. Pe unele femei le relaxează orele petrecute în bucătărie, pentru altele nu este chiar atât de plăcut. Cert este că fie că vrem, fie că nu, petrecem tot mai mult timp în bucătărie. Și pentru că în ultima vreme suntem tot mai ocupate, Revista Unica a decis ca această ediție a Atelierelor de Idei Unica, ce va avea loc în ParkLake Shopping Center, să fie dedicată femeilor cu job full time care atunci când vin acasă trebuie să le gătească celor dragi.

Cei patru invitați ai serii ne vor învăța cum să mâncăm sănătos și mai ales cum să preparăm rețete ușoare, care să nu ne țină prea mult în picioare.

Cine sunt cei patru speakeri

Chef Joseph Hadad

Atelierele de Idei Unica – Rețete ușoare pentru femei ocupate

Chef Joseph Hadad este în prezent jurat al emisiunii „Masterchef”, însă are în spate peste 40 de ani de experiență în bucătărie. Acesta este considerat un artist absolut în pregătirea unor preparate senzaționale. Vocația pentru arta culinară a apărut în adolescență și și-a dedicat viața pasiunii de a găti. Talentul și preparatele sale vorbesc pentru el.

Joseph deține secretele a peste 2000 de rețete sofisticate și ca star al bucătăriei internaționale a avut oportunitatea să creeze adevărate show-uri culinare pentru celebrități mondiale precum Bill Clinton, Francois Mitterrand sau Margaret Thatcher, pentru Regele Hussein al Iordaniei, Regele Juan Carlos al Spaniei și Prințul de Lichtenstein. Stele de cinema și legende pop-rock au fost de asemenea oaspeții lui Joseph Hadad; printre aceștia, Robert de Niro, Madonna, Frank Sinatra, Michael Jackson și multi alții.

Andreea Perju – actriță

Atelierele de Idei Unica – Rețete ușoare pentru femei ocupate

Andreea Perju este actriță, mamă și antreprenor. O cunoști de la televizor, din „Fetele marinarului”, „În puii mei”, „iComedy” sau serialul „Profu'”. Ea manageriază propriul ei restaurant, Arezzo, și mai nou a dat drumul unui proiect pe YouTube care se numește Perju Show. Mamă a două fetițe, Andreea vine la Atelierele de Idei să ne povestească ce și cum mănâncă o femeie atât de ocupată.

Cristina Toth, blogger, „Divă în Bucătărie”

Atelierele de Idei Unica – Rețete ușoare pentru femei ocupate

“Diva In Bucatarie” este blogul culinar dedicat persoanelor care caută rețete simple, rapide, delicioase și frumos prezentate.

„Gătitul acasă este din nou la modă, iar rețetele mele pot fi pregătite de oricine intră prima oară în bucătărie. Încerc să aduc în atenția celor care mă urmăresc inclusiv electrocasnicele care le pot ușura viața. Trăim în secolul 21 și avem o mulțime de aparate ce ne pot face viața mai ușoară și mâncarea mai gustoasă. Încerc să le insuflu celor care mă urmăresc dorința de a mânca acasă preparate sănătoase, încurajez consumul alimentelor de la producători locali și în funcție de sezon”, spune Cristina Toth.

„Pasiunea, inspirația și dragostea pentru familie au fost pentru mine elementele pe baza cărora am construit blogul “Diva In Bucatarie” și sper că voi reuși să transmit și altora acest lucru”, a precizat ea.

Dr. Laura Davidescu

Atelierele de Idei Unica – Rețete ușoare pentru femei ocupate

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dr. Laura Davidescu este jurnalist, redactor al revistei Unica, dar și medic cu competențe în Nutriție și Siguranță Alimentară, fiind pasionată de tehnologiile implicate în crearea alimentelor.

Ea va vorbi la Atelierele de Idei Unica despre sursele de proteine din alimentație și despre alcătuirea meniurilor vegetariene și de post.

Cum te înscrii la Atelierele de Idei Unica

Dacă vrei să participi la ediția din 28 noiembrie a Atelierelor de Idei Unica tot ce trebuie să faci este să te înscrii AICI.

Locurile sunt limitate, iar toți cei înscriși intră în tragerea la sorți pentru câștigarea unei invitații.

Accesul minorilor este strict interzis. Dacă te afli printre cei selectați, vei primi un e-mail de la echipa revistei Unica cel târziu până la data de 27 noiembrie, ora 17:00.

La finalul evenimentului, cititoarele revistei prezente la eveniment vor primi un cadou din partea sponsorului Inedit.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter