Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 11 ianuarie 2019, 12:47
Cititoarele Unica au venit, joi seară, în număr mare la centrul comercial ParkLake, unde revista Unica a organizat o nouă întâlnire din seria Atelierele de Idei Unica, ce a avut ca subiect „Ce așteptări au bărbații de la femei”.

Cei patru invitați speciali ai revistei Unica au fost, de data aceasta, Cornel Ilie (solist), Costel (comediant), Otravă (blogger) și Alex Căciuloiu (psihoterapeut).

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre ceea ce așteaptă bărbații să primească din partea femeilor, dar și despre ce cred bărbații că își doresc femeile într-o relație. Cei patru invitați ne-au povestit despre relațiile lor, trecute și actuale, și despre ceea ce și-au dorit întotdeauna de la partenerele lor.

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Invitatele au putut savura o cafea Contego the Coffee Factory, au pus întrebări și au împărtășit din propriile experiențe cu bărbații.

Psihoterapeut Alex Căciuloiu

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Alex Căciuloiu are o experiență în consiliere psihologică și psihoterapie de peste opt ani și a tratat stări de anxietate, atacuri de panică, depresie, stimă de sine scăzută, aspecte toxice de relaționare interpersonală și în cuplu. De asemenea el a experiență și în situații critice de divorț sau doliu.

El a vorbit în cadrul evenimentului despre modul de comunicare al bărbaților, precizând că bărbații și femeile au același tip de creier și același tip de nevoie: a de fi în relație cu cineva, de a fi recunoscuți și apreciați, de a se conecta cu cineva, de a aduce un bun societății.

De asemenea, el a afirmat că bărbatul are nevoie să fie ascultat și să nu fie judecat pentru nevoile sale.

Psihoterapeutul a mai explicat că bărbatul are nevoie de libertate, să nu fie sufocat de parteneră. Un alt lucru foarte important pentru domni este să aibă încrederea patenerei: de a lua propriile decizii, de a duce responsabilitatea propriilor acțiuni și de a avea bucățica lor de viață separată de relație și parteneră.

Costel – Comediant

Comediantul Costel

Unul dintre cei mai populari comedianți români, Costel este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. Face stand up comedy de mai bine de 14 ani alături de colegii săi de la fosta trupa Deko. De atunci asta este pasiunea, provocarea si meseria lui, iar din 2006 a început să țină show-uri de improvizație.

Potrivit lui Costel, bărbații nu au nevoie de dragoste sufocantă, ci de încredere și respect. El a mai spus că bărbații au nevoie de înțelegere din partea partenerei și puțină libertate.

Otravă – blogger

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Bloggerul Otravă se descrie ca fiind „un om normal care scrie ce simte”. De cele mai multe ori, el scrie povești în care oricine se poate regăsi. La întrebarea de ce scrie, el răspunde de fiecare dată sincer: „pentru că îmi place”.

Cât despre subiectul Atelierelor de Idei Unica, ce așteptări au bărbații de la femei, Otravă a răspuns la fel de sincer: „Dacă nu trăim cu așteptări trăim degeaba”.

Și el este de părere că un bărbat are nevoie de libertate și de atenție. De asemenea, Otravă a afirmat că de multe ori bărbații așteaptă ca o femeie să facă primul pas când se cunosc.

Mi se pare ciudat să nu ai așteptări de la oamenii dragi ție”, a mai explicat bloggerul.

Cornel Ilie – solistul trupei Vunk

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Cornel Ilie este solistul trupei Vunk din anul 2009. S-a însurat de trei ani și tot de aproape trei ani a devenit tată. El se declară cucerit de fetița sa, Zara Ecaterina, și profită de tot timpul liber pentru a-l petrece alături de soția sa și de micuță.

Alături de trupa sa, a lansat 10 albume de studio și peste 50 de single-uri care se aud la radiourile din întreaga țară.

El a povestit, joi seară, despre relația pe care o are cu soția sa și despre așteptările pe care le are de la Eliza.

Artistul spune că amândoi au „poftă de joacă”, că în fiecare zi se tachinează.

Noi funcționăm bine pentru că nu avem așteptări. Ne bucurăm unul de celălalt”, a afirmat Cornel.

Totodată, el a explicat că bărbații trebuie să aibă, de la femei, aceleași așteptări pe care și ele le au de la ei: timp, atenție.

Cornel a subliniat faptul că el își dorește de la sexul feminin „să fie feminin, să nu încerce să fie bărbat, să fie natural”.

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

La final, toți cei prezenți au participat și la o tombolă cu premii oferite de Rogé Cavaillès, ce au constat în produse de înfrumusețare.

Ce așteptări au bărbații de la femei? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Fiecare invitată a primit un cadou din partea revistei Unica.

Noua ediție a Atelierelor de Idei, găzduită de centrul comercial ParkLake din București, ne-a dat idei pentru alte teme de discuție, așa că, dacă nu ați putut participa, veți avea ocazia să o faceți și în lunile viitoare.

Foto: Vlad Chirea

Citește și: Ce-și doresc copiii în vacanță? Ce am aflat la Atelierele de Idei Unica

Citește și: Sfaturi pentru o vacanță perfectă. Ce am aflat de la Atelierele de Idei Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter