Dicționar de vise

Dicționar de vise - semnificații, interpretări, tălmăcire vise

Dicționar de vise: semnificațiile, interpretările și tălmăcirea viselor

Te-ai gândit ce înseamnă lucrurile, persoanele pe care le visezi? Află din dicționarul de vise care este semnificația imaginilor și emoțiilor pe care le experimentezi în timp ce visezi și care este intrepretarea lor. Tălmăcirea viselor este o adevărată artă, însă psihologii vin cu argumente solide, în privința reflecției în vis a problemelor din subconștient.

Caută în dicționarul nostru de vise semnificația și interpretarea viselor tale. Printre mulți alți termeni din dicționar, vei afla ce înseamnă dacă visezi: sex, zăpadă, mireasă, pește, ploaie, șarpe, gravidă și multe altele.

Fiecare om are între 4 şi 6 vise pe noapte, dar cele mai mult sunt uitate, după trezire. Amintirea visului este ștearsă după ce ne-am trezit și ne-am gândit la altceva. Specialiștii spun că e bine să visezi. În acest fel îţi ordonezi în minte întâmplările de peste zi şi poţi “salva” anumite informaţii.

Caută în dicţionarul de vise

Pește

Visele pe care le avem atunci ne pun uneori pe gânduri și ne fac să ne gândim ce înseamnă ele. Tradiția populară abundă de explicații și de tălmăciri pentru toate tipurile de vise, dar... citeşte mai mult

Ploaie

Visele ne pot arăta, dacă știm să le interpretăm corect, ce se ascunde în subconștientul nostru și ce ne așteaptă în viitorul apropiat. De aceea, este interesant de știut ce înseamnă... citeşte mai mult

Pisică

Animalele ne apar de multe ori în vise şi se spune că sunt simboluri ale instinctelor noastre primare. Îți explicăm ce înseamnă dacă visezi o pisică. Se pune că dacă îţi apare o... citeşte mai mult

Preot/ Duhovnic/ Confesor

Visele ne spun multe despre gândurile ascunse în subconștientul nostru. Psihologii au deslușit multe dintre înțelesurile viselor și au oferit interpretări pentru diverse situații, obiecte,... citeşte mai mult

Palmă

Dacă-ţi visezi palmele eşti deschisă la noi prietenii, eşti foarte comunicativă şi ajuţi cu plăcere. Dacă ai plamele mari, vei îndeplini tot ce ţi-ai propus. Dacă te mănâncă palma... citeşte mai mult

Paradis

Ai împlinire pe toate planurile. Prietenii îţi sunt aproape şi te ajută; iubitul este fidel şi afectuos; în carieră ai proiecte care promit... citeşte mai mult

Paralizie

Ai grijă la sănătate şi la situaţia financiară deoarece le poţi pierde pe ambele. Vei avea dezamăgiri în dragoste pentru că partenerul nu mai este la fel de... citeşte mai mult

Parc

În funcţie de cât de îngrijit e parcul... pomi înfloriti, iarbă verde, cărări curate, aşa de fericită vei fi în următoarea perioadă. Dacă te plimbi cu iubitul în parc, aveţi un viitor... citeşte mai mult

Parfum

Dacă miroşi parfum, vei întâmpina multe coincidenţe fericite. Dacă te dai cu parfum, vei obţine admiraţia celor din jur şi îţi pui senzualitatea în evidenţă. Dacă verşi o sticluţă... citeşte mai mult

Papagal

Bârfa se strânge în jurul tău. Există o persoană care se bagă în sufletul tău. Te agasează şi te calcă pe bătături. De asemenea, în viaţa ta ceva se repetă, fapt care te frustrează.... citeşte mai mult

Parolă

Cineva cu influenţă te ajută să intri într-un anumit mediu. Poate fi vorba de o recomandare pentru un loc de muncă. Dacă dezvălui cuiva parola ta, te compromiţi cu gesturi şi cuvinte... citeşte mai mult

Pastilă

Dacă iei pastile, vei avea responsabilităţi pe care le duci la bun sfârşit, dar fără o deosebită plăcere. Poate fi un proiect important care nu se lasă cu promovarea mult... citeşte mai mult

Patinaj

Ai o viaţă lipsită de griji, unde totul intră pe făgaşul potrivit. Se formează o armonie care te surprinde plăcut. În loc să te mire, profită de ea, cât timp... citeşte mai mult

Pădure

Te simţi pierdută în grijile cotidiene. Cei apropiaţi au probleme şi îţi cer ajutorul. Ai o senzaţie de confuzie, care nu te lasă să vezi soluţiile. Frunzele care cad din copaci... citeşte mai mult

Păpuşă

În jurul tău sunt persoane care nu-şi lasă adevăratele sentimente să se vadă. Păpuşile din vis au echivalent uman în viaţa reală, de aceea este necesar să analizezi cum se comportă ele... citeşte mai mult

Păr

Dacă visezi că ai părul mai lung decât în realitate, vei dispune de forţe noi în următoarea perioadă. Eşti agilă, perspicace şi ai putere de seducţie. Părul blond înseamnă că vei... citeşte mai mult

Părinţi

În funcţie de cât de fericiţi sunt, pe-atât de multe lucruri bune ţi se vor întâmpla. Dacă îţi apar în vis după ce au murit, ia-o ca pe un avertisment: sunt necazuri la orizont, aşa că... citeşte mai mult

Perdele

Dacă tragi perdelele în vis, ai secrete de care ţi-este teamă sau ai gânduri reprimate. Dacă visezi că le dai la o parte, vei dezvălui secretul ce te... citeşte mai mult

Perle

Dacă le porţi la gât, te comformezi prea usor regulilor vieţii şi duci o existenţă banală. Perlele în general aduc tristeţe şi lacrimi, dar te şi... citeşte mai mult

Pernă

Cauţi confort şi linişte sufletească. Ai nevoie de relaxare şi răsfăţ pentru că ai acumulat prea mult stres în ultima vreme. Mintea ta îţi spune „Da-mi un răgaz, te... citeşte mai mult

Petrecere

Dacă petreci cu bucurie, ai nevoie şi în realitate de aşa ceva. Ieşi în cluburi sau organizează chiar tu o petrecere unde îţi poţi invita vechii prieteni de care ţi-e dor. Dacă petrecerea... citeşte mai mult

Pian

Te bucuri în curând, se întâmplă ceva special în viaţa ta. Dacă sunetul pianului este armonios, vei avea succes imediat şi sănătate de fier. Dacă auzi o linie melodică liniştită, te... citeşte mai mult

Picnic

Viaţa de familie este armonioasă. Aveţi parte de momente pline de bucurie şi pace. Profită de ele pentru că nu sunt... citeşte mai mult

Pictură

O pictură făcută de tine simbolizează dorinţa de auto-exprimare. Dai peste emoţii şi gânduri ascunse, pe care , prin pictură, ţi le aduci la cunoştinţă. Analizează ce pictezi pentru a... citeşte mai mult

Piersică

Tu profiţi de micile plăcerile ale vieţii. Ai gusturi simple, poate chiar superficiale. În această perioadă cauţi relaxarea într-o comedie romantică, o revistă şi tot ce îţi oferă... citeşte mai mult

Piper

Ceva te irită, dar nu ştii sursa. Totodată piperul îţi arată că ai nevoie de noutate în viaţa ta. Vrei să mai agiţi un picuţ lucrurile, pentru că simţi că ai picat într-o bulă de... citeşte mai mult

Piramidă

Proiectele la care ai lucrat au o bază solidă si vor avea un viitor îndelungat. Dacă ai anumite dorinţe, ele se vor îndeplini, dar mai ai de urcat pânâ ajungi în vârf. Pot să apară... citeşte mai mult

Pirat

O persoană aduce haos în viaţa ta personală. Se joacă cu sentimentele tale şi te pune pe jar. De asemenea, ai poftă de viaţa şi vrei să ai parte de noi aventuri. Vrei să fii liberă şi... citeşte mai mult

Pistol

Ţinteşti sus, către ţeluri de care ţi-este teamă. Ai aspiraţii prea mari, fapt care te face irascibilă, chiar... citeşte mai mult

Planetă

Ai multă creativitate pe care o foloseşti pentru a aduce aventură în viaţa ta şi pentru a-ţi deschide noi orizonturi. Caută planeta pe care ai visat-o, dacă îi ştii denumirea, pentru a... citeşte mai mult

Plânset

Te descarci emoţional în vis din cauza problemelor cotidiene. Chiar dacă atunci când eşti trează nu te laşi pradă sentimentelor, în stare de veghe nu te mai poţi controla. Se spune că... citeşte mai mult

Politician

În această perioadă îţi asiguri spatele cu minciuni şi manipulare. Foloseşti tehnici de persuadare pentru a-i convinge pe alţii că idelile tale sunt cele corecte. Dacă vezi un politician... citeşte mai mult

Poliţie

Ţi-e frică de faptul că nu faci faţă resposabilităţilor, ori în familie, ori la muncă. Dacă eşti arestată, te simţi cu musca pe căciulă, iar asta te face emotivă. Dacă în vis nu... citeşte mai mult

Porţelan

Se ivesc oportunităţi interesante la orizont, care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti imaginea de sine. Dacă porţelanul este spart, vei face greşeli cu consecinţe grave, aşa că fii cu ochii... citeşte mai mult

Puls

Dacă îţi simţi pulsul în vis, ai o stare de anxietate care îţi afectează existenţa. E posibil să aştepţi ceva cu nerăbdare... poate să-ţi vezi iubitul sau să afli dacă ai obţinut... citeşte mai mult

Caută în dicţionarul de vise