Vârsta surprinzătoare la care oamenii ating nivelul maxim de fericire

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Joi, 11 octombrie 2018, 11:43
Se spune că înţelepciunea vine odată cu vârsta, dar se pare că nu este singura calitate pe care oamenii o dezvoltă în timp. Cercetările arată că odată cu înaintarea în vârstă oamenii devin mai siguri pe ei şi mai mulţumiţi de propria viaţă!

Persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani raportează cele mai înalte niveluri de depresie, anxietate şi stres

Un studiu realizat pe 15.000 de persoane de toate vârstele, care a avut ca temă sănătatea fizică, cognitivă şi mentală, a scos la iveală faptul că persoanele între 20 şi 30 de ani raportează cele mai înalte niveluri de depresie, anxietate şi stres şi niveluri mai scăzute de fericire comparativ cu persoanele de 50 şi 60 de ani. Dilip Jeste, psihiatru şi unul dintre autorii studiului, a declarat pentru revista The Time că acest lucru este probabil pentru că persoanele mai în vârstă sunt capabile să treacă mai repede peste probleme.

Potrivit cercetătorilor, vârsta de 60 de ani este perioada cea mai fericită din viaţa unui om

Persoane-de-60-de-ani

Interesant este că la vârsta de 60 de ani, oamenii înregistrează niveluri crescute ale încrederii în sine, acest lucru datorându-se unui mediu mai stabil. În tot acest timp, şi-au format relaţii solide, au ajuns la un anumit nivel al carierei şi şi-au ajutat copiii să devină adulţi independenţi. Aşadar, cercetătorii susţin că vârsta de 60 de ani este perioada cea mai fericită şi relaxată din viaţa unui om!

Citeşte şi: De ce oamenii inteligenţi sunt nefericiţi

10 lucruri pe care le fac oamenii cu adevărat fericiţi

Sursă foto: Shutterstock.com, Northfoto.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter