A doua zi de Paşte: evenimente pentru copii şi adulţi

De Erika Chivu, pe

Dacă te-ai plictisit de stat în casă, în a doua zi de Paşte, pe 16 aprilie, poţi merge la un târg, la film, la teatru sau la o petrecere. Iată ce opţiuni ai dacă stai în Bucureşti.

Filme la alegere

Dacă vreţi să-ţi petreci după-amiaza sau seara la film, ai de unde alege. În cinematografele din Bucureşti şi din ţară rulează filme pe toate gusturile. „Placinta americana: din nou pe felie” îi aşteaptă pe amatorii de comedii, romanticii pot (re)vedea “Titanic 3D”, iar dacă îţi plac filmele româneşti trebuie să mergi la “Toată lumea din familia noastră”.
În caz că le-ai văzut deja pe acestea, weekend-ul a adus un film nou care nu trebuie ratat, “Lumina rece a dimineţii – The Cold Light of Day”, cu premiera pe 13 aprilie.

Târguri de Paşte

Dacă tot mergi la film, în mall s-ar putea să găseşti şi un târg cu produse dedicate Paştelui, în caz că ai rămas datoare cu vreun cadou. De exemplu, la Sun Plaza are loc un astfel de târg unde vei găsi produse tradiţionale, ouă încondeiate, iepuraşi de ciocolată, mini-zoo şi multe promoţii.
Dacă vrei să iei cadouri, dar şi o gură de aer, un târg de Paşte are loc şi în parcul “Alexandru Ioan Cuza” (IOR). Decoraţiuni specifice sărbătorilor, jucării, obiecte realizate de artişti populari, băuturi, suveniruri, cosmetice, oferte turistice, cărţi… de toate pentru toţi.

Pentru copii: fabrica iepuraşilor

Pe cei mici îi aşteaptă multe ateliere, jocuri şi alta activităţi specifice perioade pascale la Hotel Caro. La Fabrica Iepuraşilor, copiii vor desfăşura activităţi diverse: bucătărie/patiserie, roata olarului, figurine de colorat, confecţii jucării de pluş, machete de trenuleţe, asamblare de bijuterii, încondeiere de ouă de Paşti, croitorie, gătit. Fabrica e deschisă între 13 şi 21:00, iar în timp ce copiii se bucură de atelierele vesele, adulţii pot gusta preparate tradiţionale în spaţiile special amenajate.

Actori cu greutate

Actorii nu stau degeaba nici în a doua zi de Paşte. Astfel îţi poţi petrece seara la Teatrul Naţional, unde Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru au un dialog interesant în versuri de dragoste, satirice sau umoristice. Spectacolul are loc de la ora 20:00, iar biletele se găsesc atât online, cât şi la casieria TNB.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter