Avertisment Interpol: Criza de coronavirus a dus la mai multe cazuri de escrocherii

De Unica.ro, pe
Interpol a emis un avertisment pentru forțele de poliție din toată lumea în legătură cu apariţia unor cazuri de escrocherie pe fondul crizei create de noul coronavirus. 

Pandemia creată de noul coronavirus, care a speriat o lume întreagă, a devenit o metodă de afaceri pentru escroci. Aceștia au profitat de îngrijorarea oamenilor și de nevoia lor de a-și procura măști de protecție și alte echipamente, astfel că au înființat magazine online false, potrivit digi24.ro.

Aceștia au folosit conturi de social media şi adrese de e-mail false pentru a înşela persoane care intenţionau să cumpere materiale medicale. Interpol a rugat oamenii să fie mai vigilenți în ceea ce privește cumpărăturile online.

”Pierderile financiare raportate INTERPOL au fost de sute de mii de dolari într-un singur caz, iar aceste infracţiuni trec graniţele internaţionale”, a subliniat organizaţia de la Lyon.

Citește și: Lista medicamentelor cu care sunt tratați românii infectați cu coronavirus

Pe ce suprafețe rezistă coronavirusul cel mai mult

Interpol a indicat că a lucrat la 30 de cazuri de escrocherii legate de coronavirus în Asia şi Europa, ceea ce a condus la blocarea a 18 conturi bancare şi îngheţarea a peste 730.000 dolari în presupuse tranzacţii frauduloase.

”Infractorii exploatează frica şi incertitudinea create de Covid-19 pentru a înşela cetăţeni nevinovaţi care caută doar să-şi protejeze sănătatea lor şi pe cea a celor dragi „, a declarat secretarul general al Interpol, Juergen Stock.

Sursă foto: 123rf.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter