Scurtmetraje şi premiere de weekend la cinema

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cu cele mai noi scurtmetraje din lume şi producţii care au făcut istorie, festivalurile de film sunt în acest weekend o invitaţie irezistibilă pentru cinefili.
Veteranul Festival DaKino, aflat la cea de-a 20-a ediţie, prezintă cele mai noi creaţii ale regizorilor de scurtmetraje şi aduce în premieră absolută filme ale regizorilor străini consacraţi.

Unul dintre aceştia este Jonathan Ogilvie care îşi va prezenta în România cel mai recent lungmetraj.

„The Tender Hook”, lăudat de criticii străini, reuşeşte o introducere perfectă în atmosfera epocii jazz-ului şi a gangsterilor din Australia, iar povestea este un triunghi amoros plasat în lumea boxului underground din Sydney-ul anilor ’20.

Harry Potter şi Talismanele Morţii

Cu încasări de peste 300 de milioane de dolari numai în primul weekend de la lansare, Harry Potter promite să facă jocurile şi în box office-ul românesc. Aşadar, prima parte din „Talismanele Morţii”, supranumită şi „începutul sfârşitului” ajunge astăzi în cinema, iar Harry (Daniel Radcliffe), Ron (Rupert Grint) şi Hermione (Emma Watson) trebuie să îi facă faţă.

Europolis

Un eastern balcanic care se petrece în micul port al Sulinei, filmul spune povestea misterioasă a unui mort care tocmai a murit.

În urma unei telegramă din Franţa, Magdalena află cu stupoare că fratele său Luca, pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, tocmai a murit. Însoţită de fiul ei, Nae, trebuie să plece în Franţa pentru a lua în primire „moştenirea”.

Nici Cinema Scala nu trebuie ocolită zilele acestea. Începând de ieri şi până pe 29 noiembrie, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucuresti – EXPIFF prezintă în premieră unele dintre cele mai bune filme străine din ultimul an.

„Incident by a bank”, regizat de suedezul Ruben Ostlund, câştigător în acest an al trofeului Ursul de Aur pentru scurtmetraj la Berlinală, este unul dintre acestea. Filmul este o relatare detaliată şi plină de umor a unei tentative eşuate de spargere a unei bănci, aşa că dacă vrei să te amuzi sâmbătă seară, filmul începe de la ora 20.30.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter