Licitaţie de artă la Ara Art

De Unica.ro, pe

Casa de Licitaţie Ara Art Collection va organiza în 10.03.2011, ora 19, o licitaţie eveniment în care va celebra atât arta universală cât şi artiştii români consacraţi.
În cadrul expoziţiei ce precede licitaţia poate fi vizionat un număr mare de lucrări semnate de Henri Matisse, Eugene Jettel, Hubert Sattler, F. Foltz, Karoly Telepy, Clemence, J.  Hugh, Alexander Porfyrovych Archipenko, Math. Moreau.

Geniul baroc este reprezentat de lucrări precum ,,Martiriul Sfintei Ursula” sau ,,Festinul” lui Hermine von Schnell. Dacă prima lucrare are un subiect religios, cea de-a doua demonstrează din plin că barocul, ajuns stil dominant, a dat spiritului uman posibilitatea de a înflori luxuriant în nesfârşite fantezii fermecătoare.

În premieră pe piaţa licitaţiilor de artă din România, pictorul Henry Mavrodin va fi prezent cu opera ,,Cina”,  realizată în 1963, unul din studiile pentru lucrarea sa de diplomă,  reprodusă în Albumul monografic ,,Mavrodin” editat de Institutul Cultural Român în 2007.

Pictorii români vor fi prezenţi şi ei prin lucrări care acoperă teme majore: portretul, peisajul, natura statică, florile, senzualitatea nudului, marinele, etc. Între aceste teme, un loc aparte este ocupat de peisajul veneţian prezent prin două lucrări de excepţie semnate de Corneliu Baba şi Gheorghe Petraşcu.
Secţiuni separate sunt rezervate Şcolii de la Baia Mare, sculpturii şi picturii contemporane.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter