O femeie a fost declarată moartă de două ori în decursul a 20 de ani

De Oana Savin, pe
O femeie din județul Iași a fost declarată moartă de două ori, în decursul a 20 de ani, în acest sens fiind emise două certificate de deces, unul în 1995 și altul în 2016.

Femeia din localitatea Rusenii Noi s-a născut în 1954 și a decedat în anul 2016. După ce și-au dat seama că pe numele femeii mai figurează un certificat de deces din 1995, ce a fost emis după identificarea unui cadavru, reprezentanții  Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP) Iaşi au dat în judecată Poliţia judeţeană.

Citește și: Toți au crezut că e moartă, dar au rămas șocați când a început să strige

Reclamanta DLEP a cerut obligarea IPJ Iaşi la anularea menţiunii de identificare a cadavrului înscrisă pe marginea exemplarelor I şi II ale actului de deces de pe data de 26 octombrie 1995. Reclamanta a mai precizat că, printr-o adresă de pe 21 iunie 2016, a informat cu privire la faptul că decesul numitei L.C. este înregistrat de două ori. Al doilea certificat de deces a fost înregistrat pe baza certificatului medical constatator al decesului de pe 7 aprilie 2016 eliberat de IML Iaşi, adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procesului-verbal de identificare de pe 13 aprilie 2016 a Serviciului de Investigaţii Criminale şi a declaraţiei fiicei defunctei„, au arătat judecătorii din Iași, citați de Mediafax.

Rudele femeii au asigurat autoritățile că aceasta a încetat din viață în 2016.

Se pare că eroarea s-a produs în 1995.

Citește și: O femeie a murit în timp ce-și vopsea părul. A fost găsită moartă în baie de fiul cel mic

Noi am descoperit că femeia a fost declarată decedată în 1995, după găsirea unui cadavru neidentificat. Nu ştim cine a identificat-o, nu ştim cum s-a ajuns aici. Ea, de fapt, a decedat în 2016, când a fost emis cel de-al doilea certificat de deces. De asta am şi acţionat Poliţia în judecată, pentru a remedia situaţia„, a spus Marius Bodoga, directorul adjunct al Oficiului Stării Civile Iaşi.

Totuși, judecătorii au respins acțiunea formulată de DLEP argumentând că Inspectoratul de Poliție nu are calitate procesuală activă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter