„The Hunger Games”, următorul fenomen „Twilight”

De Nicoleta Galeteanu, pe

Franciza care a înnebunit lumea, Twilight pare să apună înainte de vreme. În locul ei, The Hunger Games se anunţă următorul fenomen cinematografic al lumii.
Aşa cum am aflat sunt multe filme bune şi continuări faimoase prefigurate pentru anul 2012. „The Ides of March” şi „The Descendants” cu George Clooney, „Păpuşile Muppets”, „J. Edgar” cu DiCaprio, „Hugo” al lui Scorsese şi multe altele. Dar dintre toate noile producţii spectaculoase, doar una va reuşi să depăşeasă succesul înregistrat de „Twilight”, anticipează presa străină.

„The Hunger Games” tradus „Jocurile Foamei” va fi prima parte a unei trilogii SF, ce are la bază romanul omonim semnat de scriitoarea Suzanne Collin, ajuns bestseller mondial, după ce s-a vândut în peste un milion de exemplare în peste 38 de ţări.

Criticii se aşteaptă ca acesta să fie un real blockbuster după ce filmul a reuşit să devanseze „Twilight” într-un sondaj realizat de cei de la MTV pe NextMovie.com unde mai bine de un milion de oameni l-au votat cel mai aşteptat film al anului 2012.

Ales de peste 50% dintre votanţi, The Hunger Games a depăşit super producţii ca ultimul film din „Saga Amurg”, The  Dark Knight Rises sau continuarea francizei „The Hobbit”, producţii extraordinare care vor fi lansate la rându lor în 2012.

Acţiunea filmului (şi a romanului) are loc în viitorul, în Panem, unde „a fost odată” America de Nord, unde în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei.

Anual douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi şi aruncaţi în luptă pe viaţă şi pe moarte, televizată şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi în primul rând viu.

Filmul, care urmează să se lanseze în cinematografele româneşti pe 23 martie 2012 este produsaă de cei de la Lionsgate şi regizată de Gary Ross, cineast nominalizat de patru ori la Oscar până acum.

MTV scrie că „Este greu de spus ce anume va fi mai spectaculos în a vedea „The Hunger Games” pe marile ecrane: costumele sălbatice, scenele de acţiune din arenă sau distribuţia incredibilă formată din tinerii actori care lansează.”

În film, rolurile principale sunt asigurate de Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson şi Liam Hemsworth, iar trailerul a fost foarte lăudat de fanii producţiilor fantasy.


Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter