Au trecut anii și peste Bobby din Dallas. Cum arată acum Patrick Duffy

De Libertatea.ro, pe Ultimul update Marți, 24 aprilie 2018, 17:23

Milioane de telespectatoare au fost topite după el, pe vremea când juca rolul frumosului şi blandului Bobby Ewing din serialul de mare succes „Dallas”. Anii au trecut, însă, şi peste celebrul actor, care acum este tot grizonat, are părul mult mai rar şi a făcut burtă.

Soția lui Patrick Duffy a murit în 2017

Deși în jurul lui roiau actrițe superbe, Patrick Duffy s-a îndrăgostit nebunește de o fostă balerină cu 10 ani mai în vârstă decât el. Vârsta nu a contat pentru cei doi, iar în 1974 s-au căsătorit într-o ceremonie budistă. Au avut împreună doi băieți care le-au dăruit în total patru nepoți.

Patrick și soția lui au fost nedespărțiți și fericiți până pe 23 ianuarie 2017, când ea a murit.

Au trecut anii și peste Bobby din Dallas. Cum arată acum Patrick Duffy

Patrick Duffy și soția lui în 2002.

Părinții lui Patrick Duffy au fost uciși

Fericirea familiei a fost însă umbrită de tragedia care a avut loc în 1986. Ambii părinți ai actorului au fost uciși într-un jaf armat, în restaurantul pe care îl dețineau. Criminalii au fost doi adolescenți dornici să câștige niște bani rapid. Ei au primit câte 75 de ani de închisoare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter