Cum arată băiețelul lui Florin Piersic Jr. – iată ce bine seamănă cu tatăl și bunicul său!

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 03 august 2020, 16:07

Până recent, actorul Florin Piersic Jr. a avut grijă să îl țină pe fiul său cel mic, Sasha, departe de ochii lumii. Acum a postat însă o fotografie cu întraga familie cu ocazia zilei de naștere, arătând cât de bine seamănă Sasha cu el, dar și cu Florin Piersic.

Florin Piersic Jr. nu l-a expus prea des pe mezinul familiei, Sasha. Cu ocazia sărbătoririi zilei lui de naștere, când a împlini 52 de ani, actorul a decis să se deconecteze complet de tot ce înseamnă internet și social media și a mers cu familia la mare.

Un moment emoționant alături de familia lui, surprins exact la răsărit, pe malul mării, a ajuns însă în cele din urmă pe pagina de Facebook a artistului, împreună cu o descriere extrem de emoționantă. În poză este și micuțul Sasha, al cărui chip aduce aminte foarte mult atât de tatăl său, cât și de bunicul său.

„52 de ani. Pe plajă. Răsăritul.Ora 5.43. Soarele a ieșit din apă. Mai întâi a fost ca o unghiuță, apoi s-a transformat încet-încet într-o minge portocalie. Când s-a desprins de linia mării, am avut impresia că a sărit un pic în sus, exact ca o minge de baschet. Iluzii optice, iluzii poetice.O săptămână n-am știut ce e aia internet sau facebook.Acum am găsit mesajele. Am foarte mulți prieteni. Buni și dragi. Îmbrățișare mare tuturor”, a scris Florin Piersic Junior în dreptul fotografiei.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter