Măști cu ulei de ricin pentru păr frumos

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Luni, 31 mai 2021, 17:05
Uleiul de ricin este folosit de sute de ani ca remediu pentru părul fragil, subțire și lipsit de vigoare. Vezi câteva idei de măști cu ulei de ricin pentru păr frumos, mătăsos și suplu.

Cum faci o mască cu ulei de ricin pentru păr mătăsos

Uleiul de ricin are în compoziție un amestec unic de acizi grași, vitamina E, minerale și proteine, care, împreună, refac structura firului de păr și vindecă scalpul de tot felul de probleme:

  • Ajută la creșterea părului, regenerarea lui după boli și demineralizări
  • Face părul mai gros, viguros și întărește culoarea naturală a firului de păr
  • Previne despicarea vârfurilor
  • Tratează mătreața și previne uscarea scalpului
  • Hrănește părul, îl hidratează și îi conferă strălucire
  • Luptă cu infecțiile cu fungi și bacterii și este recomandat în caz de foliculită sau paraziți

Cum se aplică și cât de des se folosește o mască cu ulei de ricin

Deși poate fi folosit în diverse amestecuri și sub formă de tratamente variate pentru păr lipsit de vigoare, cel mai bun mod în care poți beneficia de proprietățile vindecătoare ale uleiului de ricin este sub formă de mască de păr.

Pentru că are o consistență bogată, uleiul de ricin se folosește în măști de păr alături de ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de jojoba, în raport de 1:1.

Uleiul de ricin se aplică pe păr cu degetele și se întinde cu ajutorul unei perii, dar cel mai bun mod este prin masaj capilar.

Este recomandată folosirea unui prosop cald pentru împachetări cu ulei de ricin, iar acestea ar trebui să dureze între două și opt ore pentru cele mai bune rezultate.

În funcție de obiectivul pe care îl ai în minte, masca cu ulei de ricin se folosește:

  • De două ori pe săptămână, timp de câteva săptămâni, pentru căderea părului
  • Pentru vârfuri despicate și strălucire, poți folosi o mască cu ulei de ricin în loc de balsam de păr, o dată pe săptămână, într-o cantitate mică, cât un bob de mazăre

Vrei să ai un păr superb? Încearcă masca de păr cu ulei de ricin și vezi când se folosește și cum se aplică

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter