7 trucuri ca să obții acasă o manichiură ca la salon

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 25 ianuarie 2019, 11:24

Este nevoie de multă îndemânare și răbdare ca să îți faci unghiile acasă, mai ales dacă preferi manichiurile mai sofisticate. Dacă nu ai mereu timp sau bani să mergi la salonul cosmetic sau dacă ești pasionată de asta, o manichiură care să arate impecabil nu este imposibil de realizat, mai ales dacă știi câteva trucuri utile.

Asigură-te că ai toate instrumentele necesare

Dacă ai obișnuit până acum să îți faci manichiura la salon, ar fi bine să verifici înainte că ai toate instrumentele de care ai nevoie și că oja pe care o păstrezi în dulap nu a expirat. Cu cât manichiura pe o plănuiești este mai elaborată, cu atât vei avea nevoie de mai multe ustensile. De exemplu, o manichiură semipermanentă sau unghiile cu gel sunt imposibil de realizat fără o astfel de lampă pentru unghii. De asemenea, asigură-te că ai la îndemână o trusă de specialitate completă, ojă, precum și o bază pe care să o aplici la final, pentru ca manichiura să reziste cât mai mult timp.

Alege forma potrivită pentru unghiile tale

Atunci când îți faci manichiura acasă este indicat să ignori formele de unghii care se poartă și să alegi una care să reziste în timp. Unghiile rotunjite, de lungime medie, sunt cele mai potrivite dacă vrei să eviți să le agăți și să le rupi și sunt cel mai ușor de întreținut. Dacă vreo neapărat niște unghii cu formă dreptunghiulară, asigură-te că ai pilit bine colțurile, astfel încât să nu le rupi accidental la scurt timp după ce ți-ai făcut manichiura.

Lasă-ți unghiile să se usuce bine după curățare

Pentru a-ți pregăti unghiile pentru manichiură le poți ține înmuiate cinci-zece minute în apă călduță cu săpun. Acest truc te va ajuta să îndepărtezi mai ușor cuticulele și să expui suprafața unghiei. După ce ți-ai curățat unghiile, este însă indicat să mai aștepți 30-60 de minute înainte de a începe manichiura propriu-zisă. Explicația este simplă: unghiile absorb apă și se expandează. După ce manichiura s-a uscat, iar unghiile revin la dimensiunile inițiale poți avea surpriza neplăcută să observi că oja a crăpat pe alocuri.

Nu agita oja înainte de aplicare

Sticluțele de ojă au în interior o mică bilă metalică, pentru a preveni întărirea produsului. Însă atunci când agităm oja imediat înainte de aplicare, se creează bule de aer care se văd pe unghie atunci când aplici oja. Dacă observi că este nevoie să agiți sticluța, așteaptă o oră înainte de a o aplica pe unghii.

Aplică oja în două straturi subțiri

Deși poate fi tentant să aplici oja într-un singur strat consistent, cosmeticienii sunt de părere că este mai bine să aplici două straturi subțiri, dacă vrei ca aceasta să se mențină cât mai mult timp intactă. Aplicarea la început a unui strat subțire de ojă permite uscarea rapidă, după care poți trece la aplicarea celui de-al doilea strat, care va da unghiilor tale culoarea corectă și va stabiliza oja. Uneori, poți aplica și un al treilea strat, mai ales în cazul culorilor opace, care nu se văd la fel de bine altfel.

Nu îți usca unghiile la căldură

Aerul cald nu ajută la uscarea mai rapidă a unghiilor proaspăt date cu ojă, ba dimpotrivă. În schimb, aerul rece ajută la întărirea mai rapidă a ojei, așa că te poți folosi de acest truc dacă te grăbești. De asemenea, găsești pe piață numeroase produse care ajută la uscarea mai rapidă a unghiilor și care te pot ajuta să previi micile defecte cauzate de lovituri sau de atingere, imediat după ce ți-ai terminat manichiura.  

Corectează imediat greșelile

Dacă ai aplicat greșit oja, este bine să faci corectura imediat cum ai observat-o și să nu o amâni până la finalul manichiurii. Oja este mai ușor de îndepărtat atunci când nu s-a uscat și îți vei scuti mult efort dacă înmoi un bețișor cu vată în puțină acetonă, apoi corectezi micile erori. Uneori, când ai aplicat greșit oja, este mai simplu să ștergi de tot unghia și să o iei de la capăt.

(P) Material realizat in colaborare cu GlowMania

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Studio Lucky

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter