Ce să faci ca să nu te mai trezești în timpul nopții

De Amelia Matei, pe
Multe studii arată faptul că somnul, împreună cu o dietă echilibrată și mișcarea fizică, reprezintă punctul-cheie în prevenirea apariției bolilor. Explicația? Cortizolul, un hormon puternic care echilibrează ritmul organismului. Dacă este înregistrat un dezechilibru al nivelului de cortizol, atunci și sănătatea ta are de suferit.

Cele care ne dau o mână de ajutor în a ne menține organismul echilibrat sunt glandele suprarenale (adrenale). Acestea sunt responsabile de menținerea greutății corporale, moderarea reacției noastre la stres, reglează glicemia, împiedică inflamațiile și, ce este cel mai important, ajută la un somn mai liniștit.

Atunci când nivelul de stres și zahărul din organism se află în echilibru, glandele pineale produc melatonină, care este activă mai ales după-amiaza și seara și care ne ajută să dormim. Astfel, nivelul de cortizol scade, acesta fiind motivul pentru care ne liniștim înainte să adormim.

Dacă ai un sistem echilibrat și sănătos, atunci când adormi, rămâi în starea de somn. Dar ce se întâmplă dacă nivelul de cortizol rămâne ridicat atât după-amiaza, cât și seara? Ai senzația aceea de oboseală, însă tot nu reușești să te deconectezi, iar când încerci să adormi, nu reușești.

Cauza principală este stresul, care poate avea numeroase surse: de ordin psihologic (serviciul, familia, banii) sau din cauza unor incidente fizice. Trebuie să știi că dacă nu faci mișcare, stai prea mult în fața televizorului și mănânci la fel de mult, nu sunt ingredientele unui somn liniștit. Chiar dacă faci asta într-o zi liberă, când, aparent, nu ai nici un motiv de preocupare.

Citește și: Ce boli poți face de la insomnie

Cum procedezi să dormi mai bine

Cel mai bine este să fii atentă la alimentație și să nu te dai înapoi de la mișcare. Iată ce trebiue să faci:

-mănâncă la timp. Renunță la gustări și ronțăieli cu trei ore înainte de a merge la culcare. Dacă mănânci mult chiar cu puțin timp înainte de a te culca nu faci altceva decât să îți asiguri o noapte albă sau o noapte cu un somn deloc odihnitor.

-ai grijă la carbohidrați. Este binecunoscut faptul că acest tip de alimente dau inițial energie, după care intri într-o stare de oboseală. Cel mai bine este să consumi carbohidrații seara. Însă atenție la tipul de carbohidrați pe care îl consumi. Renunță la produsele din făină albă și consumă produse din făină integrală.

-nu mai ține dietă. Și atunci când consumi o cantitate insuficientă de calorii și nutrienți nu faci altceva decât să crești nivelul de cortizol, cauza trezirii tale în miez de noapte.

-ține un jurnal. Cu o oră înainte de a te duce la culcare, scrie tot ceea ce te preocupă într-un jurnal. Fă, de asemenea, planurile pentru a doua zi, astfel încât să nu mai fie necesar să te gândești la ele în timp ce încerci să adormi.

-ia magneziu. Este posibil ca starea ta de agitație să aibă legătură și cu o carență de magneziu. Dacă iei înainte de culcare o pastilă de magneziu de 200 sau de 400 de mg, atunci sistemul tău nervos s-ar putea relaxa.

Citește și: Semne că îți lipsește magneziul din organism

-ia melatonină. Dacă iei o pastiluță cu o oră înainte de culcare, aceasta ți-ar putea stabiliza ritmul somnului.

-încearcă Ashwagandha. Este o plantă care se găsește în magazinele naturiste și care ajută organismul să se adapteze la stres.

-fă întuneric în cameră. Nu lăsa nici o sursă de lumină să pătrundă în dormitorul tău. Pune-ți jaluzele sau draperii, ochelari de noapte și dopuri de urechi, dacă ai un somn mai sensibil.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter