2019 trend alert: Noua eleganță

De Andreea Catrina, pe
2019 se anunță a fi anul femeilor puternice! Nu a trecut foarte mult timp de când ținuta clasică a unei femei elegante, de carieră, era compusă automat dintr-un costum negru, fie el cu fustă sau pantaloni. Puține femei făceau compromisuri, pe plan vestimentar, atunci când era vorba de ținuta de la birou, de exemplu, pentru că riscau să nu fie luate în serios. 

Acele vremuri au trecut, din fericire, și, odată cu dispariția lor, femeile de pretutindeni au devenit mult mai puternice. Femeia de carieră din 2019 nu mai face niciun compromis – se îmbracă exact așa cum își dorește, își asumă riscuri și se folosește de ținuta ei pentru a transmite un mesaj.

Noua eleganță. Transformarea ținutei office

În 2019, costumul elegant poate fi sexy, poate fi extrem de decoltat, poate avea decupaje sau imprimeuri neașteptate.

Noua eleganță nu mai are nimic de-a face cu vechiul costum negru. Noua eleganță înseamnă culori tari, pe care le poți purta întreaga zi, înseamnă combinații neașteptate de materiale și siluete extrem de variate – de la piese foarte strâmte pe corp, până la sacouri supradimensionate. Descoperă propunerile designerilor în acest sens chiar acum!

Carourile, must have în garderoba oricărei fashioniste

noua eleganță. carouri

Propuneri Dries Van Noten și Agnes B

Carourile pot scoate o ținută din anonimat și te pot pune în centrul atenției. Ai grijă însă cum le combini, pentru a păstra efectul elegant al ținutei.

Culorile tari, esențiale în 2019

noua eleganță. culori tari

Propuneri Leonard Paris și Akris

Culorile tari n-ar trebui să-ți lipsească nici ele din garderobă în 2019. Se poartă roșul intens, albastrul electric, galbenul în aproape toate formele lui și multe nuanțe de grena. Ieși din zona de confort și experimentează!

Decupajele îndrăznețe și neașteptate, în vogă în acest sezon

noua eleganță. decupaje îndrăznețe

Propuneri Dion Lee și Loewe

Noua eleganță e provocatoare! Ținutele office din 2019 pot avea decupaje acolo unde te aștepți cel mai puțin, pot fi decoltate și foarte sexy, în ciuda croielilor clasice, poate chiar supradimensionate.

Salopeta poate înlocui costumul în 2019

noua eleganță. salopeta înlocuiește costumul

Propuneri Dolce & Gabbana și Jonathan Simkhai

E 2019, drept urmare clasicul costum cu pantaloni poate căpăta forme neașteptate. Salopeta este una dintre aceste forme, dar nici măcar așa croiala nu rămâne una tradițională. Corsajele au fost integrate în salopetele office, în propunerile Dolce & Gabbana, iar Jonathan Simkhai a reinterpretat mânecile salopetelor apelând la pliseuri și drapaje. Pentru că noua eleganță e nonconformistă și neașteptată.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter