Color Block, un trend fascinant şi uşor de urmat

De Diana Sorescu, pe

Nu s-a născut de curând, însă acum cunoaşte adevărata faimă. Trendul Color Block este promovat în 2011 de Gucci, Jil Sander şi Prabal Gurung, iar vedetele adoră acest stil.

Color Block

Ce înseamnă, de fapt, curentul „color blocking”? Orice ansamblu vestimentar compus din minim două culori tari, maxim patru, cu croi minimalist, fără imprimeuri sau alte decoraţiuni!

Combinaţiile sunt nenumărate, pe valurile imaginaţiei: poţi mixa roz cu mov, verde lime cu galben solar, albastru cobalt cu corai, mov cu portocaliu tangerine, turcoaz cu muştar, lavandă cu roşu! Şi tot aşa!

Secretul este ca topul să fie de o culoare, fusta sau pantalonul de altă culoare, iar trecerea să se facă cu o centură într-o altă nuanţă tare! Outfit-ul final va fi senzaţional!

Frumoasa Nicole a purtat zilele trecute o rochie duo-tone, cu top roz prăfuit şi fustă mov. Botinele joase, nude, au completat ţinuta, la fel ca şi centura bronz.

Iman ştie să se pună în valore, iar creaţia Prabal Gurung este foarte dinamică, îndrăzneaţă şi fresh. Topul asimetric aquamarine şi fusta midi galben solar s-au mixat de minune cu cerceii candelabru bătuţi cu smaralde.

Cât de bine arată Cheryl Cole îmbrăcată aşa! Pantaloni lungi, evazaţi şi cu talie înaltă, de un mov roial, top corai cu volane şi curea lată turcoaz, plus o coafură cu super volum. Mi se pare mie sau se conturează profilul unei noi fashioniste?

Rihanna a fost printre primele vedete care au surescitat stilul color block. Pantalonii orange cu talie înaltă şi puloveraşul scurt în nuanţa prunelor coapte formează un ansamplu puternic, cu personalitate, evidenţiat şi de părul roşu ca focul.

Aşadar, urmează şi tu acest trend. Nu-i greu deloc, şi cu siguranţă vei întoarce toate privirile vara aceasta!

Color Block, un trend fascinant şi uşor de urmat

Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter