Modă sustenabilă. Cum poți purta ținute care protejează planeta

De Unica.ro, pe

Știai că industria modei este una dintre cele mai poluante industrii din lume? Da, ai citit corect! Este trist că o industrie care produce atât de multă frumusețe, poate pune atât de multe probleme mediului înconjurător. Aici intervine conceptul de sustenabilitate.

Ce înseamnă mai exact sutenabilitatea? Pe scurt este desfășurarea unei activități fară a afecta mediul încojurator și fară a consuma resurse, utilizând de cele mai multe ori resurse alternative. Când vorbim de modă, ne referim la folosirea materialelor precum bumbacul organic, la reciclarea materialelor, folosirea sistemelor precum „cradle to cradle” și evitarea chimicalelor dăunătoare oamenilor și naturii.

Prin fabricarea de materiale textile, lumea modei a produs, timp de mulți ani, emisii nocive. Iar fabricarea hainelor în țări sărace, precum Cambodgia, India și Indonezia nu a ajutat, din cauza materialelor vopsite cu produse chimice care au un efect negativ asupra sănătății și a mediului.

Într-o notă mai pozitivă, în ultimii ani mai multe branduri au început să facă schimbări din punctul acesta de vedere. De exemplu, casa de modă Stella McCartney funcționează după o politica sustenabilă și „animal-friendly”, iar H&M este un brand renumit pentru promovarea sustenabilitătii prin colecția H&M Conscious.

Acestea sunt doar două exemple, însă în întreaga lume, firmele mari cu vechime si cele mai noi au început să facă eforturi pentru a face lumea modei mai curată. În România, trendul sustenabilitătii este încă la început, dar nu te descuraja dacă vrei să începi să iți pui propria amprentă și să  influențezi viitorul planetei prin alegerile tale în modă.

Iată trei branduri disponibile în Romania care au încorporat sustenabilitatea, la un preț accesibil și care au haine de calitate, cu un look foarte reușit.

H&M Conscious

Următoarea dată când faci cumpărături la H&M, asigură-te că verifici și secțiunea Conscious. Vei fi surprinsă câte opțiuni poți găși atât pentru fiecare zi, cât și pentru seară. Sfat bonus: Știai că H&M oferă un sistem de reciclare a hainelor? Când aduni o sacoșă cu haine pe care nu le mai folosești, fă un bine și du-o la magazin. H&M vă lua hainele (indifferent de firmă) și le vă recicla, iar tu vei primi un mic voucher cadou pe care îl vei putea folosi în magazine sau online.

C&A

Pentru a da o mână de ajutor planetei, C&A a lansat programul #WearTheChange, iar deja mai mult de jumătate din hainele C&A au fost produse după o politică mai sustenabila. Întreabă în magazinele C&A și verifică online colecția sustenabila pentru a adauga în garderoba ta haine de calitate, la un preț foarte accesibil și care sprijină impactul pozitiv asupra planetei.

Ioana Ciolacu

Am aflat despre această firmă românească recent, și am fost plăcut impresionată de valorile ei: folosirea comerțului etic, producerea hainelor după principiul vegan, orientarea către materiale cu impact pozitiv față de planetă, ca de exemplu bumbac organic și reciclarea materialelor. Într-adevar, piesele sunt o idee mai scumpe în comparație cu celelalte două firme, însă daca ești dispusă să plătești un pic mai mult pentru niște piese cu un aspect unicat și cu un impact extrem de pozitiv, acesta este brandul potrivit!

Este extraordinar că avem acces din ce în ce mai mult la modă sustenabilă și dacă vom conștientiza impactul deciziilor noastre când vine vorba de haine, este într-adevar posibil să arătam bine și să ajutăm mediul înconjurător.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter