Trend alert: Geanta supradimensionată se întoarce

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 02 ianuarie 2019, 10:53
În urmă cu aproximativ 5 ani, toate femeile dețineau în colecțiile lor cel puțin o geantă supradimensionată. A fost un trend major în sezonul rece 2013-2014, trend care a dispărut încet, încet, dar care revine anul acesta în forță.

Gențile mari, din piele ecologică, material textil sau chiar din fâș vor fi din nou pe val în următorul sezon, după ce le-am văzut deja și în prezentările colecțiilor de toamnă/iarnă 2018-2019.

Alege-ți o geantă supradimensionată care să te reprezinte

Modelele clasice, din piele ecologică, rămân în continuare în tendințe, fie că vorbim de o geantă de umăr sau de o geantă de tip shopper. Trebuie să recunoaștem că modelul propus de Stella McCartney e preferatul nostru!

genti piele

Loewe și Stella McCartney

Pentru că știm deja că ne așteaptă o toamnă în culori tari, nu ne-au surprins aceste genți în culori neon, pe care le-am văzut în prezentările Prada și Maison Margiela. Ce ne-a atras atenția asupra acestor genți supradimensionate e altceva – materialul din care sunt confecționate. Ne-am obișnuit ca unii designeri să folosească materiale nonconformiste, așa cum a fost neoprenul sezonul trecut, dar iată că pentru această toamnă imaginația creatorilor de accesorii a mers și mai departe. Se poartă gențile din fâș!

geanta supradimensionata din neopren sau fâș

Prada și Maison Margiela

O altă surpriză a fost reprezentată și de gențile din material textil. Dacă Balenciaga a propus o geantă supradimensionată roz-neon, franjurată, care pare a fi realizată dintr-un tip de lână, casa Dior pune accentul pe monograma într-o geantă de tip shopper, dintr-un material ce amintește de brocart.

genti material textil

Balenciaga și Christian Dior

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter