Părerea lui: Alesia şi alte nume de copii

De Alin Ionescu, pe

Timp de câteva zile, cât am zăcut pe plajă trăgând nevinovat cu urechea la zarva din jur, am auzit o mulţime de mame strigându-şi fetiţele Alesia sau, mă rog, Alexia.
Frecvenţa acestui nume de fetiţă m-a transpus într-o dulce meditaţie legată de numele pe care părinţii le aleg copiilor pe criteriul „originalităţii”. Prin anii ’70 ai secolului trecut, părinţii mei au decis să mă boteze Alin, crezând, desigur, că ăsta e un nume „deosebit”. Probabil că decizia asta a avut legătură şi cu faptul că marele actor francez Alain Delon era în mare vogă şi rupea inimi de femei cu frumuseţea lui, ceea ce n-a fost şi cazul meu.

În orice caz, peste câţiva ani aveam să descopăr în jur, la şcoală şi în mediile în care mă învârteam, mai precis în faţa blocului, o mulţime de Alini, de toate formele şi dimensiunile. Niciunul dintre ei nu semăna cu adevăratul Alain Delon şi, culmea, toţi vorbeau româneşte.

Una peste alta, bunicii continuau să fie dezamăgiţi că n-am şi eu, cum ar fi fost firesc, un nume de sfânt. Mai spre maturitate, când femeile de serviciu au început să-mi spună „domnu’ Alin” am realizat însă cât de straniu va fi când, spre sfârşitul pensiei, se va găsi cineva care să vorbească despre mine ca despre „moş Alin”; nu am nici cel mai mic dubiu că mă va pufni de fiecare dată râsul.

Dar, revenind la copii de pe plajă, varianta feminină a Alesiei este, după ce mi-au auzit urechile, Luca. De fapt, am senzaţia că e deja o modă a numelor apostolice la copii contemporani. O modă ce n-are neapărat legătură cu redescoperirea vreunei dimensiuni creştine, cât are cu originalitatea, cu sentimentul de unicitate pe care-l oferă numele unui copilaş.

Paradoxul e că, plecaţi pe drumul originalităţii, părinţii se înghesuie în nişa îngustă a aceloraşi nume. Se crează genul acela de situaţie în care, şoseaua dintre Constanţa şi Cernavodă se aglomerează inadmisibil spre seară deoarece toţi cei care se întorc acasă de pe litoral decid să evite aglomeraţia din timpul zilei.

Aşadar, ca să fii sigur că numele copilului tău va fi cu adevărat original, să aibă şi zi de sfânt, dar şi să atragă atenţia pe o plajă aglomerată, nu-ţi rămâne decât să risti la limită şi să-l numeşti Nectarie, de exemplu, aşa cum, în urmă cu un an, pe o plajă bulgărească, am auzit o mămă româncă strigându-şi băieţelul care se juca la malul mării. Judecând după nume, mi-am imaginat că micul Nectarie ctitorea în nisip adevărate biserici strămoşeşti.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter