Despre așteptările și realitatea vieții de mamă

Adevărul e că nu am stat să-mi imaginez prea mult cum va fi copilul meu. Pentru că eram atât de fericită că va fi, încât nu-mi păsa chiar deloc dacă urma să fie băiat ori fată, de va avea părul creț sau drept, fire vulcanică sau blândă. Când eram însărcinată, imaginația se învârtea mai cu seamă în jurul momentului nașterii și foarte puțin după.

Chiar, oare există gravide care își imaginează deja copilul în prima zi de școală, la mare prima dată singur sau la majorat?! La mine proiecțiile au fost mereu pe un termen mai apropiat, iar cum sarcina mea a curs extrem de lin, ceva mă făcea să cred că și continuarea va fi la fel. Dar, chiar fără să-mi închipui eu înadins cam cum va fi acest copil, în mintea mea erau stereotipuri, între care și imaginea pe care o văzusem firească de atâtea mii de ori pe străzi, în parcuri, cu mame care se plimbau alene cu ai lor copii în cărucioare.

Citește și: Când mamele vor fi bine, societatea va fi bine

Chiar cu mame așezate pe o bancă cu o carte în mână, cât timp bebelușul dormea liniștit! Cu bunici care vin, iau copilul cu căruciorul pentru o plimbare afară, cât timp mama se odihnește un pic. Ce să vezi, somnul pe afară al bebelușului era într-un cotlon al minții chiar unul dintre lucrurile acela pe care le pot face foarte ușor și tații. Da, da, la cei mai mulți dintre bebeluși așa o fi…

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Am înțeles, de când sunt mamă, profundul înțeles al lui „niciodată să nu spui niciodată!”

Dar nu și în cazul alei mele! Pe care de câte ori am încercat să o pun în cărucior nu că plângea, dar plângea într-un fel de parcă o așezam pe un pat cu jar încins, pentru tortură. Pur și simplu, nu a fost chip să plimb acest bebeluș în landou! Sau poate ar fi fost dacă îmi anihilam complet instinctul ce mă făcea să o iau în brațe, moment în care se liniștea ca prin minune. Și mă linișteam și eu.

Așa încât, fără să-mi fi propus asta înainte, am fost o mamă care și-a plimbat bebelușul în marsupiu. Doar că fetița aceasta s-a dovedit a fi departe și de imaginea aceea pe care o văzusem în filme, cu părinții care își pun copilul în pătuț, îl sărută pe frunte de noapte bună, sting lumina și ies pe vârfuri. Ca să fac povestea scurtă, vă spun că eu, cea care până atunci dormise numai pe o parte, niciodată pe spate, am dormit imobilizată pe spate, cu Alma întinsă peste mine, timp de doi ani întregi!

Citește și: Despre limite

Pentru că pur și simplu așa puteam să dorm și eu cât de cât, altfel nici vorbă de pace. Tot doi ani nu am condus mașina. Dintre lucrurile pe care nu le-a suportat deloc ca bebeluș a fost să stea în mașină, în scaun, cu mine la volan. Acum are 4 ani, am depășit de mult toate aceste lucruri, e o parteneră extrem de răbdătoare și înțelegătoare și în mașină, dar am vrut să vă povestesc puțin cum de la bun început acest copil m-a făcut pe mine să mă adaptez la nevoile și temperamentul său.

„Nu că vreau, nu că nu lupt cu propria-mi furie […], dar ajung să admit că mamele, oricât de bune ar fi, tot nu sunt 24 de ore din 24 niște supraoameni”

Știindu-mă răbdătoare peste limitele obișnuite și pentru că am crescut cu o mamă care nu a ridicat niciodată vocea la mine, eram ferm convinsă că toate dialogurile noastre vor fi mereu pe cel mai calm ton cu putință. Ei, bine… mă spovedesc aici: cu tot parentingul din capul meu și din toate cărțile, există momente când ridic vocea la ea.

Nu că vreau, nu că nu lupt cu propria-mi furie, nu că nu-mi pare rău după, dar ajung să admit că mamele, oricât de bune ar fi, tot nu sunt 24 de ore din 24 niște supraoameni. Cel puțin mie nu-mi reușește în orice secundă! Uneori mă simt ca un îmblânzitor de temperamente: pentru mine e important să o educ să nu jignească, să nu rănească în niciun fel alți copii, să-i ajute pe cei mai vulnerabili etc., iar uneori asta vine exact peste sinceritatea brutală a sentimentelor pe care le are un copil de 4 ani.

Citește și: Cum să nu faci diferențe între copiii tăi

Care, ce să vezi, nu e greșită! E autentică, e pură. Creștem împreună, eu am ocazia să-mi reconsolidez valorile de la care să nu mă abat în acești șapte ani de acasă ai ei, ea mă învață contrapunctul despre libertate, lipsa de cenzură, temperament puternic, hotărâre și autenticitate. Am avut în urmă cu un an, pe când avea doar 3, această discuție:

— Alma, te rog să strângi resturile de la creioane, acum, că ai terminat, și să le arunci la gunoi! (Parenting clar, de pus limite, de consolidat reguli etc.– hahaha!)

— Nu pot, mami, pentru că mi-e milă!

— Ți-e milă de niște resturi de creioane?

— Nuuuuu! Mi-e milă de mine, că sunt obosită!

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News