Între Yin și Yang – Sub tocul dragostei

De Andrei Spirtaru, pe
Dragostea doare. Îți spun o noutate, nu-i așa? Doar în micul tău paradis curge doar lapte și miere... Hai, scuză-mi tonul agresiv, dar trebuia să-ți trezesc interesul. Pentru că în ultima vreme oamenii devin tot mai indiferenți față de viața pe care o duc. Am auzit de atâtea ori sintagma „lasă că merge și așa”, sau „așa e el, mai fraier, dar e al meu”, sau și mai rău, „păi stau, unde să mă duc...”.

Poate ne-am obișnuit atât de mult cu durerea încât nici măcar nu mai doare. Constatăm în fiecare zi că suntem departe de locul în care ne-am fi dorit să fim și totuși rămânem acolo. Înțepeniți în idei preconcepute, scenarii care se repetă la nesfârșit sau pur și simplu indiferenți față de orice se mai întâmplă în jurul nostru.

Aceasta să fie normalitatea? Știm amândoi foarte bine că răspunsul este nu. Haide totuși să vedem de ce acceptăm această situație și cum s-a ajuns aici.

În fiecare relație de cuplu, cei doi parteneri nu vin singuri. Ei vin însoțiți de ceea ce unii numesc parazitele sau alții pisica moartă. Fiecare dintre noi poartă după el așa ceva și în mare parte a timpului nostru deciziile sunt luate de acest personaj sinistru. Parazitele reprezintă un cumul al condiționărilor ce ne-au fost puse de alții începând din copilărie până în prezent. El se hrănește cu fricile noastre, frica de a nu fi suficient de bun, frica de a nu fi acceptat de ceilalți, frica de singurătate, de moarte, frica de a nu fi părăsit… În copilăria fragedă, undeva până la vârsta de trei ani nu aveam habar de așa ceva. Eram veseli, perfect adaptabili, lipsiți de orice frică și în consecință fericiți. Apoi cu fiecare condiționare ce ne-a fost impusă am început să jucăm acest joc al dependențelor, un joc fără câștigători bazat pe trocuri emoționale de tipul „dacă faci așa, primești asta”. Cu trecerea anilor ne-am perfecționat acest joc și am început și noi să condiționăm alte persoane.  Și uite așa am ajuns și la faza relațiilor de cuplu.

Să fie clar, cu toții ne dorim dragostea. Iubirea înseamnă eliberare, zbor, frumos și este normal să o căutăm. Ajungem astfel să vedem pe cineva, acel cineva pe care ni-l imaginăm ca fiind sufletul nostru pereche, eliberatorul. Ne îndrăgostim și ne manifestăm astfel încât persoana dorită de noi să ia seama de acest lucru. Începem să jucăm un joc al atenționărilor mai subtile sau de-a dreptul directe. Și dacă persoana aleasă are deschiderea necesară pornim la drum împreună. Numai că, încă de la începuturile acestei noi relații, parazitele nostru își face simțită prezența condiționând cealaltă persoană. El îi spune de pildă, „am să te iubesc și am să te fac fericit dacă…”. Și aici completați voi cu ceea ce vă doriți să obțineți de la celălalt. La fel de bine se întâmplă și în celălalt sens. Și partenerul ales are un parazite care te va condiționa să faci ceva anume, promițându-ți la schimb fericirea.

De cele mai multe ori nu realizăm acest joc al dominației, dar, după un timp se stabilește în cuplul nou format cine va conduce și cine este cel condus. Dragostea rezultată este un produs al acestui troc, motiv care duce de multe ori la destrămarea ei.

Dragostea adevărată nu este dominație. Este doar iubire necondiționată. Atunci când te iubești suficient de mult pe tine, știi că nu ai nevoie să faci un schimb pentru a beneficia de fericire. Și atunci vei putea spune simplu „Te iubesc” și nu „Am să te iubesc, dacă…”.

Când nu scrie ficțiune urbană, Andre Spirtaru predă cursuri despre cum să scrii un roman sau oferă consultații de coaching relațional. Îi puteți citi textele pe unica.ro săptămânal și îl puteți găsi și pe www.andreispirtaru.ro sau Instagram @andrei.spirtaru.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro