Monica Jitariuc: „E luna iubirii în calendare, pe internet, online și offline, și poate și pe la noi prin suflete…“

De Monica Jitariuc, pe Ultimul update Miercuri, 04 martie 2020, 16:47
Iubirea în combinație cu tehnologia se face mai multă sau mai puțină iubire? Iubim mai intens sau mai puțin intens, e mai complicată sau mai simplă iubirea în era tehnologiei?

Iubirea în era digitală e un subiect dezbătut tot mai serios și la noi (am auzit de lucrări de doctorat, am văzut în 2019 Tinder abordat în conferințe de social media, au apărut ghiduri de etichetă pentru relații în online, materialul „Vezi că umblă niște poze cu tine goală prin liceu“ al Venerei Dimulescu a stârnit discuții ample anul trecut ș.a.md.). Se discută din perspective variate despre iubire, relații și tehnologie, iar eu mă voi opri în această ediție de februarie asupra a trei aspecte mai rar abordate în conversație. Vă invit și pe voi să reflectați la ele, că tot e luna iubirii în calendare, la metrou, pe internet, în ofertele magazinelor online și offline și poate și pe la noi prin suflete, depinde cum ne-a prins februarie.

Sunt lucruri care se discută mai în șoaptă pentru că țin de abuz (cum e discuția despre iubire, intimitate și tehnologie) sau pentru că țin de subiecte tabu și abuz (cum e discuția despre sex, sexy și tehnologie) sau țin de viața cotidiană și rar avem vreme să ne aplecăm asupra obișnuitului (cum e discuția despre cum folosim tehnologia zi de zi pentru a răspândi iubirea – între prietene, cu iubitul, cu familia etc.). Despre aceste trei aspecte aș povesti astăzi, pe scurt – intimitate, sex, iubire + tehnologie.

 Intimitatea & tehnologia

La finalul anului am citit caietul de lucru cu rezultatele proiectului In a Relationship (2016-2019) al Fundației Friends for Friends. Se numește „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi“ (Silvia Guță, Andreea Găzdaru & colab.) și vi-l recomand din toată inima. De citit și de făcut cadou, se găsește pe net. Multe lucruri interesante despre prime iubiri și cum se pun în adolescență bazele iubirilor (ne)sănătoase am găsit acolo. Cel mai mult m-a intrigat însă capitolul despre INTIMITATE, pentru că, deși era despre adolescenți, discuția este valabilă în multe discuții de cupluri mature. Adică, parola de Facebook e a mea sau a noastră? Dacă nu facem schimb de parole, nu ai destulă încredere în mine?

Definită ca spațiu privat al individului, garantat de drepturile fundamentale ale omului, intimitatea include atât o dimensiune abstractă – intimitatea mintală și emoțională –, precum și o dimensiune concretă – corpul, locuința, geanta, portofelul, telefonul, adresa de e-mail, contul de Facebook etc. Granițele spațiului personal sunt ușor de recunoscut când sunt concrete ca ușa de la casă sau fermoarul de la geantă, dar mai greu de acceptat ca firești când sunt abstracte, cum e parola de Facebook sau PIN-ul telefonului. Comunicarea, negocierea și respectarea limitelor personale sunt însă esențiale pentru o relație sănătoasă, bazată pe încredere. Aceleași reguli se aplică și în era digitală. Așa că parola de Facebook e doar a ta.

 Sexy & tehnologia

Conform unei cercetări desfășurate de Kaspersky Lab și Toluna în 2018, 70% dintre cuplurile din România își dezvăluie reciproc parolele, amprentele digitale sau codurile PIN pentru dispozitivele personale. 26% stochează diverse tipuri de informații private pe dispozitivul partenerului, cum ar fi mesaje intime de la sau către acesta, fotografii intime și materiale video intime de cuplu. Pe timp de iubire sunt o bucurie, dar pe timp de despărțire? Unele ajung armă pentru revenge porn, o formă de violență psihologică apărută ca urmare a facilitării comunicării online și modernizării tehnologiei. Se referă la publicarea unor materiale video sau foto din viața intimă fără ca persoana în cauză să își dea acordul. Chatul din messenger, e-mailul, SMS-ul sunt spații private. Dacă trimiți o poză cu tine cuiva, nu înseamnă că ai trimis la tot internetul. Dacă cineva face publice fotografii sau filmulețe intime cu tine împotriva voinței tale, persoana respectivă comite un abuz asupra ta.Așa că pozele, videourile și mesajele acelea sunt ale tale. Pe site-ul Centrului FILIA găsiți multe informații și soluții pentru multe tipuri de abuzuri.

Iubirea & tehnologia

Cu reguli și limite, cu respect și încredere, tehnologia poate înmulți iubirea. Dați mesaje de iubire zilnic și fără motiv – iubitului acum o <3, „o zi bună azi“ unei prietene sau „bea apă azi și respiră adânc“ unei prietene stresate. Semnele de iubire se dau mai ușor ca niciodată în epoca asta digitală. Mai mult, emoțiile vin în emoticoane, emojiuri sau avataruri digitale. Avem toate limbajele să ne vorbim și să ne scriem iubirea. Doar să iubim mai trebuie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter