5 motive pentru a zâmbi din toată inima

De Lumea Femeilor, pe

Zâmbetul te face să te simţi mai bine în propria piele, combate astmul şi oboseala, îţi facilitează legătura cu ceilalţi şi este şi contagios.
Mai ai nevoie de motive pentru a te convinge că e bine să zâmbeşti ori de câte ori ai ocazia? Ţi le dăm noi

1. Te face să te simţi bine

Atunci când le zâmbeşti celorlalţi, fără a aştepta nimic în schimb, faci un gest generos, care îţi provoacă o senzaţie de bine atât fizic, cât şi psihic. Neurobiologii americani au descoperit că, astfel, activezi o parte a creierului care este implicată în mecanismele senzaţiilor de satisfacţie şi de plăcere.

2. Îţi protejezi inima

Un experiment efectuat de cercetători de la Universitatea din Maryland a evidenţiat faptul că vizionarea, timp de 15 minute, a unui film amuzant relaxează arterele periferice şi măreşte fluxul sanguin pentru încă 45 de minute: un efect similar cu cel al unui exerciţiu de aerobic. Pentru că zâmbetul stimulează producerea de endorfine, substanţe care se produc şi atunci când faci efort fizic.

3. Rămâi veşnic tânără

Atunci când zâmbeşti, ţii la distanţă stresul şi bătrâneţea. Potrivit unui studiu al Universităţii din San Francisco, femeile care nu reuşesc să facă haz pe seama evenimentelor negative cu care se întâlnesc în viaţă arată, în medie, cu 10 ani mai în vârstă decât cele care pot face acest lucru.

4. Suporţi mai bine durerea

Zâmbetul (şi râsul) au un efect analgezic. Şi asta pentru că endorfinele activate au proprietăţi similare celor ale morfinei. Din acest motiv, în numeroase clinici americane s-au instituit servicii speciale pentru a stimula pacienţii să-şi manifeste emoţiile pozitive.

5. Înfrunţi mai bine ziua

De ceva vreme, au apărut în lume sute de cluburi de râs, toate având la baza ideea unei mişcări care a luat naştere în India, la iniţiativa unui medic din Bombay. Terapia acestuia, numită Hasya Yoga (yoga râsului), prevede porţii zdravene de râs îmbinate cu anumite exerciţii de relaxare, de efectuat în fiecare dimineaţă, pentru o încărcare cu energie pozitivă.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter