7 metode demonstrate ştiinţific care te vor face fericită

De Consuela Stratulat, pe

Ai observat vreodată că eşti într-o stare proastă săptămâni sau chiar luni la rând? Toanele sunt ceva normal după 20 de ani, când apar schimbări importante în viaţă, munceşti multe ore, nu dormi suficient, nu mănânci bine şi te stresezi. În astfel de condiţii, este uşor să te simţi în depresie, însă nu trebuie să uiţi că tu ai control asupra vieţii tale. Află ce poţi face pentru a fi fericită.
Zâmbeşte mai des. Primul lucru pe care ar trebui să îl faci dimineaţa este să zâmbeşti în oglindă, apoi să repeţi gestul de câteva ori în timpul zilei. Cercetătorii susţin că mişcarea muşchilor faciali, care are loc în timpul zâmbetului, îţi schimbă starea de spirit. Când zâmbeşti, există un răspuns psihologic ce coincide cu starea de fericire.

Ia suplimente naturale

Medicina orientală presupune tratarea întregului corp în locul unei singure zone. Leacurile naturale îţi ajută corpul să funcţioneze la capacitatea lui maximă, astfel încât se poate vindeca singur.

Bea ceai verde

Ceaiul verde este cunoscut pentru calităţile sale de relaxare, dar poate îmbunătăţi starea de spirit. Un studiu desfăşurat la Universitatea Swinburne a arătat că participanţii care au consumat ceai verde s-au relaxat mai mult şi şi-au îmbunătăţit concentrarea.

Consumă apă

Potrivit unor studii recente, dezhidratarea înfluenţează starea de spirit. Cercetătorii au constatat că atleţii care nu consumau suficientă apă nu aveau doar performanţe mai mici, ci şi stări negative de spirit.

Fă exerciţii şi meditaţii

Activitatea fizică îţi dă o stare de bine şi te ajută să te relaxezi. Poţi simţi efectul după doar câteva minute de sport. La fel de benefică este şi meditaţia, care scade nivelul de cortizol, hormonul responsabil cu anxietatea.

Mănâncă legume

Legumele cu frunze verzi sunt extrem de importante, când vine vorba de starea ta de spriti. Cercetările arată că o alimentaţie bogată în fructe şi legume îi face pe oameni mai calmi, mai energici şi mai fericiţi.

Gândeşte pozitiv

Gândirea pozitivă este extrem de importantă, dacă vrei să fii fericită. Dacă te concentrezi doar pe aspectele negative ale vieţii, nu vei face decât să fii nefericită.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter