Studiu: cei mai săraci dintre europeni devin și mai săraci din cauza pandemiei

Pandemia face ca nivelul de sărăcie să crească în Europa, conform unui studiu, angajații săraci pierzând până la 16% dintre venituri, conform unei cercetări realizate de experții de la Universitatea Oxford.

Dr. Juan Palomino, de la Departamentul de Politici şi Intervenţie Socială din Oxford, şi colegii săi de la Universidad Complutense de Madrid au subliniat că măsurile luate pentru a combate pandemia au avut „un impact neuniform asupra lucrătorilor din diferite ocupaţii şi industrii”.

Oamenii cu salarii mici suferă cea mai mare pierdere în această perioadă, întrucât au o abilitate mai scăzută de a continua să muncească în timpul carantinei. „Analiza noastră arată o creştere semnificativă a potenţialului de sărăcie şi inegalitate socială în Europa”, a zis Juan Palomino, conform Libertatea. „Carantina generală şi închiderea parţială a activităţilor economice au fost esenţiale în încetinirea pandemiei şi au salvat vieţi, dar fără îndoială că impactul economic al COVID-19 a fost unul dramatic”.

Citeşte și: Prima țară din Europa care dublează salariile medicilor ce îngrijesc pacienți cu COVID-19

Mai mult, Palomino a adăugat: „Rezultatele cercetării noastre indică faptul că povara pandemiei va fi purtată în mod disproporţionat, mai mult de cei cu venituri joase. Iar asta, în absenţa unor politici de compensare, va creşte semnificativ sărăcia şi inegalitatea din Europa”.

Inegalitatea veniturilor va crește cu 3,5% pe plan european, iar o pierdere medie de 10% este anticipată în cazul veniturilor pentru cele mai sărace categorii de angajați. Impactul cel mai mare ar fi în Europa de Sud și de Est, unde s-a observat „o creştere mai mare atât a sărăciei şi a inegalităţii în Sud şi în Est decât în Europa Centrală şi de Nord”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter