Alexandru Rafila: „La jumătatea lunii decembrie vom avea foarte multe cazuri de COVID-19 și foarte multe decese”

De Unica.ro, pe

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, treage un nou semnal de alarmă cu privire la situația epidemiei de COVID-19 din România.

Rafila spune că în ultima săptămână numărul de teste pentru diagnosticarea COVID-19 a scăzut cu 60%.

Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„Observ că de o săptămână numărul de teste efectuate s-a redus cu 60%. Am avut 4 zile cu reducere de 60% a numărului de teste. Implicit s-a redus și numărul de cazuri, că și normal dacă testezi mai puțin ai și mai puține cazuri. Asistăm, pe de altă parte, la o blocare a activității în secțiile de Terapie Intensivă și la un număr foarte mare de decese. Ori lucrurile acestea se vor răzbuna. (…) Am număr mic de cazuri, spitale blocate, secții de terapie intensivă blocate și număr mare de decese. Adică este undeva o chestiune ireală. (…) Nu așa se rezolvă problema. Chiar și declarațiile acestea că 100% nu introducem lockdown. Un răspuns echilibrat, potrivit pentru astfel de situație este următorul: <în funcție de evoluția epidemiologică luăm măsuri nemedicale mai stringente sau mai puțin stringente ca să ținem lucrurile sub control>„, a declarat Rafila, joi seara, la Antena 3.

Citeşte şi: Cum se simte romanca voluntar care a testat vaccinul anti-COVID-19

Profesorul Rafila a subliniat că la jumătatea lunii decembrie vor fi mult mai multe decese și cazuri de COVID-19 în spitalele din România.

„Având în vedere ce s-a întâmplat în ultima perioadă, eu mă aștept – și să dea Dumnezeu să greșesc eu – ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri în spitale și foarte multe decese. (…) O să fie nevoie de anumite măsuri care să fie în mod clar în responsabilitatea acelor care au decis această inacțiune, că despre asta discutăm, despre inacțiune”, a mai spus Alexandru Rafila.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter