O elevă eminentă a fost eliminată de la BAC dintr-un motiv neașteptat

De Amelia Matei, pe Ultimul update Vineri, 07 iulie 2017, 13:33
Ana Maria Ioniță a absolvit clasa a XII-a cu media generală 9,87. După ce se aștepta să primească o notă foarte bună și BAC, tânără a trăit un adevărat coșmar când s-au afișat rezultatele și a aflat că a fost eliminată de la proba de Istorie.

Motivul invocat de către profesorii care au corectat lucrarea este că două pagini ale lucrării aveau scrisuri diferite. Fata, însă, are o explicație pentru acest lucru. Ea susține că banca în care a stat în timpul examenului avea zgârtieturi, iar la un moment dat a pus ciorna sub lucrare, acesta putând fi motivul pentru care scrisul ei arăta diferit.

 „Inspectoratul şcolar, oficial nu poate face. Am fost la comisia de evaluare, ca să le explic că pot evalua lucrarea şi apoi să facă o cercetare, în uram căreia dacaă se va dovedi frauda să ia o decizie. Convingerea mea e, sută la sută, că aceşti elevi nu au făcut nimic în neregulă. Este un caz similar şi la Moreni. Nu ştiu cum se mai poate îndrepta acum”, a declarat Sorin Ion, inspectorul şef ISJ Dâmboviţa, citat de gazetadambovitei.ro.

De asemenea, familia fetei a angajat un avocat ca să își susțină cauza și a formulat un memoriu către Ministerul Educației. Ana Maria Ioniță a obținut calificative de utilizator experimentat la Limba română și Informatică, nota 7,75 la proba scrisă de Limba Română, pentru care urma să facă contestație, și 9,5 la Geografie.

Citește și – Ce note au luat vedetele la examenul de Bacalaureat

Foto – Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter