O femeie a revenit la viață la 10 ore după ce medicii au declarat-o moartă

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 24 februarie 2020, 16:13
O femeie în vârstă de 83 de ani din Ucraina a revenit la viață la 10 ore după ce medicii au declarat-o moartă.

Ksenia Didukh a fost pronunțată decedată, săptămâna trecută, după ce paramedicii au fost chemați la locuința sa, de către familie. Aceștia au găsit-o fără puls.

Dar după 10 ore – în timp ce familia făcea pregătirile cu un preot, iar la cimitir i se săpa groapa, femeia a început să dea semne de viață și a fost transportată de urgență la spital, unde și-a recăpătat conștiința.

Ksenia a vorbit despre experiența ei și a spus că a văzut Raiul și l-a auzit pe tatăl ei decedat cum o striga.

Povestind despre momentul când și-a recăpătat conștiința, ea a spus: „Ochii mei s-au deschis și oameni în alb stăteau în jurul meu. Am crezut că sunt îngeri, dar erau medici. Se pare că Dumnezeu a avut milă de mine”.

Fiica femeii, Tetyana, a afirmat că paramedicii au fost chemați în jurul orei șase dimineața când mama ei, o fostă asistentă, s-a îmbolnăvit.

Medicii au spus că nu are sens să o ducă la spital deoarece este pe moarte. I-au făcut un EKG pentru a-i verifica pulsul, iar acesta a rătat o linie dreaptă, așa că au declarat-o moartă.

Familia a început aranjamentele pentru înmormântare, inclusiv au plătit un preot, au săpat o groapă și au făcut un parastas. Mai mult, i se emisese și un certificat de deces.

În jurul orei 19:30 i-am atins fruntea și era caldă. Mâinile ei erau calde, trăia. Certificatul de deces trebuia anulat”, a spus Tetyana, citată de Daily Mail.

Când Ksenia a ajuns la spital, doctorii au spus că se află în comă, înainte ca ea să se întoarcă și să înceapă să vorbească cu ei.

Sunt medic de 20 de ani, dar niciodată nu am văzut așa ceva”, a declarat dr Tetyana Katylova de la spitalul regional Vinnytsia.

Părintele Roman Petrik, cel care trebuia să oficieze slujba de înmormântare, a spus: „Un miracol al învierii a avut loc. Dumnezeu i-a dat viață acestei femei. Este pentru prima dată când văd așa ceva”.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Ksenia Didukh.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter