„Vreau să vorbesc cu Angela”, codul pe care orice femeie trebuie să îl știe

De Oana Savin, pe
Angela nu este o femeie, este un cod... un cod care va salva multe femei. „Angela” este un cuvânt de siguranță, pe care femeile îl vor spune atunci când au nevoie de ajutor.

Personalul din barurile din București este instruit să recunoască atunci când cineva este agresat, în momentul în care aude cuvântul „Angela”.

„Dacă cineva vine la dumneavoastră și spune că vrea să vorbească cu Angela, de fapt are nevoie de ajutorul Poliției”, potrivit Digi 24.

Angajații din barirule din Centrul Vechi al Bucureștiului au fost deja instruite cu privire la acest cod. Inițiatorii proiectului spun că în primul rând victimele trebuie să conștientizeze că se află în pericol, chiar dacă agresorul este cineva cunoscut.

Citește și: Epidemia de coronavirus: Mii de animale, infectate în mod intenționat

„Se simt vinovate că l-au băgat în seamă, că stau vinovate cu ele, că au determinat agresiunea, ceea ce este eronat, greșit și trebuie să ieșim din această mentalitate și să cerem ajutor, conform statisticelor internaționale peste 60 la sută dintre victimele unui viol sunt agresate de cineva pe care îl cunoșteau”, a declarat Simona Voinescu de la Asociația Necuvinte pentru sursa citată.

„Nu trebuie să ne referim clar la o agresiune clară, vorbim de violență, o mângâiere care nu este la locul ei, o încercare de sărut care nu este la locul ei este o posibilitate să ieși din această situație, vorbind cu angajații, cerând să vorbești cu Angela, a început procesul de instruire, angajații vor ști că ai nevoie de ajutor”, a explicat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Citește și: Provocarea de pe TikTok care se lasă cu morți în rândul adolescenților

Codul „Vorbește cu Angela” a apărut pentru prima dată în anul 2016, în Marea Britanie. Apoi această tehnică s-a extins în 16 țări din întreaga lume. Acum, „Angela” a ajuns și în România vine în ajutorul victimelor abuzurilor din cluburi și baruri.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter