A împlinit 36 de ani! 10 lucruri pe care sigur nu le știai despre Prințul Harry

Ultimul update Marți, 15 septembrie 2020, 15:19

La mulți ani! Azi, 15 septembrie 2020, Prințul Harry împlinește 36 de ani.

A împlinit 36 de ani! 10 lucruri pe care sigur nu le știai despre Prințul Harry

#1 Numele lui nu este Harry:

Numele complet al Prințului este Prințul Henry Charles Albert David. Harry este varianta informală.

Invitațiile la nunta lui și a lui Meghan Markle din luna mai a anului 2018 l-au prezentat drept Prințul Henry de Wales.

#2 Este mult mai înalt decât ai crede:

Prințul Harry are 1 m și aproape 86 de cm. Alături de Meghan, care are 1 m și aproape 68 de cm, Prințul pare chiar mai înalt.

#3 A vorbit cu Prințesa Diana la telefon înainte de tragicul accident care i-a curmat viața:

Prințesa Diana i-a sunat pe Harry și pe fratele lui William în timpul în care aceștia se aflau în vacanță alături de verii lor. În aceeași zi, la câteva ore distanță, Prințesa Diana s-a stins din viață

„Nu-mi pot aminti ce am zis exact, dar tot ce îmi amintesc este probabil, știi, regretul că acel apel a fost atât de scurt”, a declarat Harry în documentarul Diana, Our Mother: Her Life and Legacy, difuzat de HBO.

#4 Avea o fotografie cu actrița Halle Berry în camera de cămin din colegiu:

Camera de cămin a Prințului Harry nu era cu mult diferită oricărei alte camere a … oricărui alt student al Colegiului Eton.

În centrul unei tapițerii așezate pe perete, însă, Prințul avea prinsă o fotografie cu actrița Halle Berry îmbrăcată într-o rochie roșie.

Ok, Prințule Harry, te văd!”, a scris actrița, pe contul personal de Twitter, după ce a văzut imaginea.

#5 Are doi frați vitregi:

În anul 2005, Prințul Harry și Prințul William au câștigat doi frați vitregi, Tom și Laura, în urma mariajului tatălui lor, Prințul Charles, cu Camilla Parker Bowles.

Tom Parker Bowles este un scriitor pasionat de artele culinare. Acesta a apărut în emisiunile TV britanice MasterChef și Food Glorious Food.

Laura Lopes este co-fondatoarea și directoarea galeriei Eleven Fine Art din Londra.

Fiica cea mare a Laurei, Eliza, a servit drept domnișoară de onoare la nunta Prințului William cu Kate Middleton din anul 2011.

#6 A servit 10 ani în armata britanică:

Prințul Harry a servit în armată timp de 10 ani. A urmat Academia Militară Regală Sandhurst și a servit în Afghanistan 77 de zile.

Deși și-a încheiat serviciul militar, Prințul este încă voluntar al unei Unități de Recuperare.

#7 Este obsedat de musicalul Hamilton:

Când Harry și Meghan au fost invitați să privească piesa Hamilton în Londra, Prințul s-a alăturat distribuției cântând piesa You’ll Be Back.

„Harry a iubit piesa. A fost prima dată când a văzut-o, iar acum nu se poate opri din a cânta piesele”, a spus Meghan Markle.

#8 Filmul lui Disney preferat este Regele Leu:

Prințul Harry și Meghan Markle au participat la premiile anuale WellChild, organizație a cărui patron este din anul 2007.

Câștigătoarea marelui premiu, Chloe (10 ani), a întrebat cuplul care este filmul lor Disney preferat.

Meghan a ales Mica Sirenă, iar Harry a mărturisit că iubește pelicula Regele Leu.

#9 A folosit un nume fals de social media în colegiu:

Când era în colegiu, Harry s-a folosit de un nume fals pe platformele online, informează The Telegraph.

Potrivit publicației, Harry își spunea Spike Welss, referindu-se la porecla și la coafura pe care le avea la momentul respectiv.

#10 A fost fotografiat dezbrăcat în timpul unei petreceri din Las Vegas în anul 2012:

Într-un weekend petrecut în Las Vegas în urmă cu 8 ani, paparazzi l-au fotografiat pe Prinț gol, imaginile creând isterie.

Vorbind despre cele întâmplate, Harry a dezvăluit: „La finalul zilei, cred că m-am dezamăgit pe mine, mi-am dezamăgit familia, am dezamăgit lumea.

Mă aflam într-o zonă privată, însă, și ar fi trebuit să existe un soi de intimitate”.

Foto: Instagram

Sursă: Insider

Citește și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter