Actorul Matthew Perry din „Friends” s-a logodit cu Molly Hurwitz

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 27 noiembrie 2020, 11:10
Actorul Matthew Perry, cunoscut din serialul „Friends”, s-a logodit cu Molly Hurwitz, despre care spune că este „cea mai minunată femeie de pe faţa pământului”.

Matthew Perry, în vârstă de 51 de ani, celebru pentru rolul lui Chandler din serialul de comedie „Friends”i-a cerut mâna iubitei sale, agentul literar Molly Hurwitz (29 de ani).

Citește și: Actorul Alexander Ludwig din serialul „Vikingii” s-a logodit

„Am decis să mă logodesc. Din fericire, s-a întâmplat să am o relaţie cu cea mai minunată femeie de pe faţa pământului”, a declarat actorul, potrivit People.

Vestea vine după ce, în primăvara acestui an, cei doi s-au despărțit. Starul şi iubita mai tânără cu 22 de ani şi-au propus să rămână prieteni, după cum relata InTouch Weekly, însă n-au putut să stea prea mult timp unul fără celălalt. În perioada în care a fost singur, actorul a fost surprins în ipostaze șocante pentru fani. Acesta se îngrășase și avea un aspect extrem de neîngrijit.

Actorul Matthew Perry din „Friends” s-a logodit cu Molly Hurwitz

„A fost o despărţire amiabilă, şi-au dorit să meargă pe căi separate ”, relata atunci o sursă din anturajul lor.

Perry și logodnica sa formează un cuplu din 2018.

Citește și: Viața lui Matthew Perry, plină de momente dificile

În trecut, Matthew Perry s-a luptat cu dependența de alcool și medicamente, a suferit de depresie și a fost diagnosticat cu pancreatită acută. Relația cu Hurwitz l-a ajutat să renunțe la vicii.

Starul din „Friends” a format un cuplu cu actrița Lizzy Caplan, însă cei doi s-au despărțit în 2012.

Sursă foto: Profimedia

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter