Actrița și modelul Stefanie Sherk a murit la doar 37 de ani

De Oana Savin, pe
Actrița și modelul canadian Stefanie Sherk a murit „în pace” în casa sa, la vârsta de 37 de ani. Anunțul a fost făcut de soțul acesteia, Demian Bichir.

„Dragi prieteni, anunț în numele familiilor Sherk și Bichir Najera, cu o neasemuită durere că pe data de 20 aprilie 2019, draga noastră Stefanie Sherk, iubita mea soție, a murit împăcată”, a scris Damien Bichir pe contul său de Instagram.

A fost timpul cel mai trist și mai dificil din viețile noastre și nu știm de cât timp vom avea nevoie să trecem peste această durere”, a precizat el.

O vom păstra pe Stefanie în inimile noastre pentru totdeauna”, a mai spus actorul.

Le mulțumim tuturor pentru rugăciuni și vă cerem cu respect să înțelegeți că vrem să o plângem în pace și intimidate, în aceste vremuri dificile. Sperăm sincer că frumoasa noastră Stefanie, îngerul și iubita mea soție, se odihnește în pace”, a încheiat Demian postarea.

 

View this post on Instagram

 

Dear friends, On behalf of the Sherk and the Bichir Nájera families, it is with inconceivable pain that I announce that on April 20, 2019, our dearest Stefanie Sherk, my beloved and loving wife, passed away peacefully. It has been the saddest and toughest time of our lives and we don’t know how much time it will take for us to overcome this pain. Stefanie’s beautiful, angelical and talented presence will be immensely missed. We will hold Stefanie in our hearts forever. We thank everybody beforehand for their prayers and we respectfully ask for your understanding so we may grieve in peace and privacy in these incredibly difficult times. It is our sincerest hope that our beautiful Stefanie, my angel and love of my life, will rest in eternal peace. Queridos amigos, A nombre de la familia Sherk y la familia Bichir Nájera, con un dolor indescriptible, les informo que nuestra hermosa Stefanie Sherk, mi amada esposa, falleció en completa paz, el pasado 20 de Abril del año en curso. Han sido los días más tristes y dolorosos de nuestras vidas y no sabemos cuánto tiempo nos llevará sobreponernos a este dolor. La hermosa, angelical y talentosa presencia de mi Stefanie será echada de menos profundamente y permanecerá en nuestros corazones para siempre. Agrademos a todos de antemano sus oraciones y de manera respetuosa pedimos su comprensión para que podamos vivir este luto en paz y privacidad en estos momentos tan difíciles para todos nosotros. Es nuestra más sincera esperanza que nuestra amada Stefanie, mi ángel y amor de mi vida, descanse eternamente en paz.

A post shared by DEMIAN BICHIR (@demianbichiroficial) on

Încă nu se știe care a fost cauza decesului actriței, iar Bichir a refuzat să dea mai multe detalii.

Imediat după ce a dat această veste, vedetele i-au transmis mesaje de condoleanțe lui Bichir.

Oh, Demian, îmi pare atât de rău. Nu am știut nimic. Îți trimit toată iubirea în aceste momente dificile”, a scris Diane Kruger.

Fiind un actor popular în Mexic, Demian a primit mesaje de condoleanțe și din partea lui Alfonso Herrera, Omar Chaparro, Jaime Camil și Miguel Rodarte.

Condoleanțe i-a transmis și cântăreața Lisset, care a fost căsătorită cu Demian Bichir din 2001 până în 2003.

Demian și Stefanie s-au cunoscut în anul 2011 și nu au avut copii.

Actrița și modelul Stefanie Sherk a murit la doar 37 de ani

Demian Bichir și Stefanie Sherk

Actorul de origine mexicană, care a fost nominalizat la Oscar în anul 2011 pentru rolul din filmul „A Better Life” și a jucat în pelicula „The Hateful Eight” a lui Tarantino, a jucat alături de soția sa în „A Tale of Circus & A Love Song”, acesta fiind debutul lui regizorial.

Stefanie Sherk a mai jucat în „Star Power”, „ Valentine’s Day” și „Loco Love”.

Sursă foto: Northfoto, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter