Anca Serea revine pe micul ecran. „M-am întors la știri în primul rând datorită oamenilor”

De Adelina Duinea, pe

După ce în ultimii câțiva ani s-a dedicat rolului de mamă, Anca Serea (39 de ani) revine pe micul ecran. Anca și artistul Adrian Sînă sunt căsătoriți din anul 2015 și au împreună patru copii, Noah (7 ani), Ava (5 ani), Moise (3 ani) și Leah (1 an).

În trecut, Anca a fost căsătorită cu omul de afaceri Filip Poplingher, care, în urma luptei cu leucemia, s-a stins din viață la doar 36 de ani. Din mariajul cu acesta, Anca mai are doi copii, un fiu și o fiică, David (18 ani) și Sara (13 ani).

Anca Serea revine pe micul ecran. „M-am întors la știri în primul rând datorită oamenilor”

Deși are o familie numeroasă, știrista a decis să revină pe micul ecran. Anca Serea și Florin Căruceru vor prezenta știrile sportive la Prima TV. Noutățile din sport vor fi redate în fiecare zi în cadrul celui mai important jurnal de la Prima TV, FOCUS 18.

„Începând cu 11 decembrie, ne vedem la știrile din sport. Cu mare bucurie și emoții, din nou la Prima TV. M-am întors la știri în primul rând datorită oamenilor. De Prima TV mă leagă amintiri de neprețuit și de neuitat! Vă mulțumesc dragi colegi.

Din 7 decembrie ne vedem într-o nouă formulă, dintr-un nou studio și în format hd. Împreună cu Florin Căruceru voi prezenta știrile sportive la Prima TV. Toate noutățile din domeniu vor fi relatate dintr-un unghi obiectiv, focusat pe eroii sportivi ai zilei, ultimele rezultate, noutățile despre sportivii români.

Toate competițiile de amploare vor fi prezentate în fiecare zi în cel mai important jurnal de la Prima TV. Astfel, telespectatorii vor afla cele mai noi știri din fotbal, handbal, tenis, formula 1, baschet și nu numai”, a scris Anca Serea în mediul online.

Andreea Berecleanu va prezenta Focus 18

Andreea Berecleanu va prezenta știrile orei 18:00 de luni până joi, iar de vineri până duminică va prelua ștafeta Marius Saizu. Sebastian Zachmann va fi senior corespondent pe zona de politic.

Știrile după amiezii vor fi redate de Livia Graur de luni până vineri, de la ora 15:00, iar de știrile nopții se va ocupa Ioana Maria Moldovan, de luni până joi, de la ora 23:00.

Odată cu relansarea FOCUS, începe și campania editorială „Crede în bine”, în care materialele se vor axa pe oamenii de rând, pe poveștile lor de viață, pe extraordinarul din fiecare dintre noi și mai ales pe ceea ce aduc societății eroii acestor zile.

Fie că vorbim de medici, de militari, de donatori de plasmă sau despre oameni cărora nimeni nu le dădea vreo șansă să-și revină după contractarea coronavirusului.

Foto: Instagram

Citește și

Actrița Dulce Maria din telenovela „Rebelde” a născut. Prima imagine cu bebelușul

Giulia Anghelescu a vorbit despre intervenția de mărire a bustului

Logodnica lui Robin Thicke, nud în mediul online. Modelul așteaptă al treilea copil cu artistul

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter