Bianca Drăgușanu, despre vedetele care au avut COVID-19: „Se vindecă ca prin minune în trei zile”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 24 septembrie 2020, 10:51
Bianca Drăgușanu le-a mărturisit fanilor săi că are simptome de răceală și cu această ocazie și-a spus părerea despre situația actuală legată de pandemie. Blondina a dezvăluit că nu crede în coronavirus și mai mult, este convinsă că vedetele care au susținut că s-au infectat au făcut-o pentru bani. 

Bianca Drăgușanu s-a arătat sceptică în ceea ce privește existența virusului care a creat pandemia. Aceasta a lansat un atac dur la adresa vedetelor care, susține ea, s-au declarat purtătoare ale noului coronavirus pentru bani. Printr-o serie de InstaStory-uri, vedeta a spus tot ce crede despre această situație.

Citește și: Cum arată Bianca Drăgușanu fără extensii: nu o s-o recunoști!

Bianca Drăgușanu: „Ați inventat un virus și acum inventați un vaccin”

„Mă încearcă o răceală majoră, simt că mă ustură gâtul. Responsabilă pentru această situație este fiica mea, Sofia, și pentru că se poartă printre vedete situația asta cu corona, sunt curioasă dacă o să apară vreo ofertă, să mă facă cineva să zic că, vezi Doamne, s-ar putea să mă fi prins și pe mine corona din spate! Vedem, sunt răcită cred, sau o să fiu! Altceva nu o să am!

E un mare trend printre vedete să spună că au avut corona. La ora 03:00 au corona și se vindecă ca prin minune în trei zile și apar iar pe sticlă. Nu există nicio sumă de bani pentru care, dacă aș răci sau aș avea ceva, să mint poporul cu televizorul să spun că am corona. Mă tratez, terminați cu asta, cu coronele voastre, nu există. Ați inventat un virus și acum inventați un vaccin pe care îl băgați pe gât celor care vă cred. Eu nu.” – a spus Bianca Drăgușanu.

Citește și: Bianca Drăgușanu ar fi încălcat legea pentru Alex Bodi

Aceasta s-a arătat convinsă de faptul că totul este un joc politic și că în curând se vor impune din nou restricții. Evident, blondina nu este de acord cu ele.

„Chiar am o problemă cu acest virus. Nu mai vreau să închid atelierul, vreau să merg la muncă, vreau să-mi duc copilul la grădiniță, vreau ca lumea să meargă la școală, vreau ca lucrurile să revină la normal. Să mă lăsați cu vrăjeala asta, cu virușii voștri.” – a precizat ea.

Sursă foto: Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter