Bianca Drăgușanu este o mamă autoritară: „Singurul om pe care nu-l poate manipula sunt eu”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 iunie 2021, 15:47

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Bianca Drăgușanu a vorbit despre felul în care o educă și disciplinează pe fiica ei Sofia Natalia (4 ani). Alături de model, în platou a fost și micuța.

Bianca Drăgușanu este o mamă autoritară: „Singurul om pe care nu-l poate manipula sunt eu”

„Are 4 ani. Singurul om pe care nu-l poate manipula sunt eu. În rest pe toată lumea, cu trei lacrimi de crocodil, i-a făcut knockout. La mine antrenamentul este făcut și nu mă impresionează lacrimile.

Dar, repet, mama este foarte ușor de manipulat. Victor nu mai spun. Nici nu încape îndoială. De multe ori, când nu reușește să potolească căluțul sălbatic, mă sună: «Aoleu, ce mă fac?».

[Nu tolerez] răsfățul ăsta exagerat pe care mama îl induce. Bunicii răsfață copiii, părinții îi cresc, îi educă. (…) E un copil. Nu pot să am foarte multe pretenții, nu sunt absurdă.

Nu o cert, nu o pedepsesc, așa cum făcea mama cu mine în copilărie. Eu îmi aduc aminte de pedepse grave. Mă lăsa singură în cameră, mă punea să nu vorbesc cu sora mea. Existau pedepse de care eu îmi aduc aminte. Ea nu le recunoaște, dar eu îmi aduc aminte”, a dezvăluit Bianca.

Întrebată de Adela dacă mami o ceartă, Sofia a răspuns că „nu”. „O mai și cert. Mă mai supăr pe ea”, a completat Bianca. „Ea are 4 ani acum, mai târziu, pe la 6 ani, o fac telecomandă.

Ce se întâmplă? «Mami, adu-mi aia, mami fă-mi aia.» Așa făcea maică-mea cu mine. (…) Eu îmi aduc aminte, de când eram mică. O puneam pe soră-mea să facă. Ea era telecomanda, nu eu. «Du gunoiul, fă aia, fă aia.» Eu aveam cui să dau sarcinile. Ea nu are cui, ea trebuie să fie”, a adăugat.

„Suntem prietene, asta este cel mai important lucru. Și avem o comunicare foarte bună. Asta până intervine mama, bunica. Când intervine bunica [s-a terminat]. Dar mă descurc”, a mai spus.

Bianca Drăgușanu s-a căsătorit civil cu Alex Bodi (37 de ani) pe 1 august 2019. Au divorțat, însă, pe 10 martie 2020. De atunci, au existat mai multe împăcări și despărțiri. Din 13 noiembrie, Alex se află în spatele gratiilor.

Alături de alți bărbați, Alex Bodi ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, acuzat de racolarea, transportul și exploatarea sexuală a mai multe minore și tinere în Germania, Marea Britanie și Austria.

Înaintea relației cu Alex, Bianca a fost căsătorită cu prezentatorul de televiziune Victor Slav (40 de ani), alături de care a devenit mama Sofiei.

Foto: Instagram

Citește și:

Fiica lui Chef Nicolai Tand a împlinit 10 ani. Ce frumoasă este Ilona!

Valentina Pelinel a împlinit 40 de ani: „Vârsta nu reprezintă decât o cifră”

Ce frumoase sunt fiicele Ritei Mureșan! Creatoarea de modă se mândrește cu ele

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter