Cătălin Botezatu, noi declarații despre starea de sănătate: „Îmi revin încet, dar sigur”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 30 septembrie 2019, 16:06
Cătălin Botezatu s-a reîntors în România după ce a fost operat de cancer la colon în Turcia. Ulterior, designerul a mers la Paris pentru niște investigații de ultimă oră, iar acum se află în perioada de refacere.

Cătălin Botezatu a trecut prin momente grele, designerul fiind nevoit inclusiv să facă o ședință de chimioterapie pentru a stopa posibila evoluție  a celulelor cancerigene și invazia în organism. Îndrăgitul creator de modă a ținut să transmită un mesaj în mediul online prin care să-și liniștească fanii și să le mulțumească tuturor pentru mesajele de încurajare:

Catalin Botezatu

„În ceea ce mă privește, îmi revin încet, dar sigur. Am făcut un nou control și în curând totul va intra în normal! Mulțumesc încă o dată celor care mi-ați scris mii de mesaje și sunt fericit că nu m-ați uitat!❤️”, – este mesajul transmis  pe rețelele de socializare de Cătălin Botezatu, care este vizibil schimbat după intervenția chirurgicală prin care a trecut.

Fanii i-au transmis mii de mesaje de încurajare lui Cătălin, însă nu au putut să nu observe transformarea lui fizică: ”Se vede clar pe fața ta ca ai suferit  si niciodată nu te-am văzut așa de emoționat”, a scris unul din admiratorii lui pe rețelele sociale.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter