Elton John, probleme de sănătate. Și-a pierdut vocea în timpul unui concert

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 17 februarie 2020, 11:53
Elton John, în vârstă de 72 de ani, are probleme de sănătate. Artistul și-a pierdut vocea în timpul unui concert susținut la Auckland, Noua Zeelandă, și a părăsit scena.

Legendarul cântăreț se afla pe scenă de aproape două ore în momentul în ca s-a oprit brusc, în timpul pisei „Daniel”, și s-a aplecat pe pian.

Cu lacrimi în ochi, Elton le-a spus oamenilor din sală: „Mi-am pierdut complet vocea, nu mai pot cânta. Trebuie să plec. Îmi pare atât de rău”.

După aceea, artistul a părăsit scena, ajutat de membrii staff-ului său, în aplauzele puternice ale spectatorilor.

Momentul a fost filmat de un spectator.

Ulterior, Elton John a revenit pe Instagram și le-a mulțumit celor care au venit la concertul din cadrul turneului său de adio. De asemenea, el și-a cerut scuze și le-a explicat că suferă de pneumonie.

Am fost diagnosticat cu pneumonie, dar am încercat să vă ofer cel mai bun show posibil. Am cântat din toată inima, atât timp cât m-a ținut vocea. Sunt dezamăgit, foarte supărat şi îmi pare rău. Am dat tot ce-am avut mai bun. Mulţumesc tuturor pentru sprijinul extraordinar şi pentru dragostea arătată de-a lungul concertului din seara aceasta. Vă sunt etern recunoscător”, a scris artistul pe rețeaua de socializare.

Turneul „Farewell Yellow Brick Road” este ultimul turneu mondial din cariera de 50 de ani a lui Elton John. Acest turneu se va încheia în decembrie 2020.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Elton John.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter