Ioana Ginghină, despre a treia căsătorie: „Am primit inelul”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 11 noiembrie 2020, 13:50

Invitată în platoul emisiunii TV La Măruță, Ioana Ginghină (43 de ani) a dezvăluit că se vede îmbrăcând din nou rochia de mireasă.

Actrița și fostul ei soț, Alexandru Papadopol (44 de ani), au încheiat anul trecut un mariaj de 12 ani. Cuplul are împreună o fiică, Ruxandra (12 ani).

În august 2019, Ioana dezvăluia că a mai fost căsătorită o dată la vârsta de doar 21 de ani. „Puțină lume știe că eu am mai fost căsătorită o dată, înainte de Alexandru, la 21 de ani.

Și-atunci, cu Alexandru n-am mai fost așa disperată să mă mărit, dar el a zis să o facem. Nu cred că aveam o săptămână sau două de relație. A fost o nebunie și am zis: «Ok, hai să ne căsătorim!»”, a dezvăluit actrița, pentru revista VIVA!.

Ioana Ginghină, despre a treia căsătorie: „Am primit inelul”

De la începutul anului trecut, actrița formează un cuplu cu un bărbat numit Cristi. „Am primit inelul. N-a fost cu oferta. [A fost] cadou de ziua mea”, a declarat actrița recent.

„Căsătoria mi se pare importantă atunci când vrei să construiești alături de cineva, chiar dacă nu duce până într-un final fericit, să-i zicem. Dar uite, ai construit ceva. Cum împart eu cu fostul.

Ai construit o casă, ai un copil. Ca să tragi la aceeași căruță, trebuie să ai contractul. (…) Eu vreau cu contract, cu factură, cu tot ce trebuie”, a mai spus glumind actrița.

„Noi (ea și Cristi) am vorbit că probabil acolo se vor duce lucrurile, dar na, nici nu poți să te grăbești. Recunosc, nu a venit inelul ăla”, a mai adăugat.

Își mai dorește copii?

Vara aceasta, tot La Măruță, deși mărturisea în trecut că nu își mai dorește copii, Ioana a declarat: „Da, mă mai văd [mamă]. Mă văd mamă.

Ideea este că eu mi-am dorit foarte mult încă un copil și nu a fost să fie. Mie îmi plac copiii. Eu sunt disperată după copii”.

În luna septembrie a anului trecut, actrița spunea însă: „Nu mă mai văd mamă a doua oară. Nu-mi mai doresc al doilea copil”.

Citește și:

De ce a fost Cristina Joia atacată în supermarket. Agresoarea a explicat motivul faptei sale

Andra bifează o nouă apariție sexy: „Ești perfectă din toate punctele de vedere”

Dana Deac are noi probleme de sănătate: „Am întrebat doctorul cât timp am la dispoziție. Răspunsul lui a fost o privire rece”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter