Lia Bugnar, supărată pe producătorii Asia Express: „Eu și Maria am apărut fix 7 minute”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 30 aprilie 2020, 21:00
Emisiunea Asia Express: Drumul Comorilor s-a încheiat, însă abia acum ies la iveală nemulțumirile concurenților. Cea care a decis să vorbească public despre ceea ce a supărat-o în Filipine este Lia Bugnar, care a făcut echipă cu actrița Maria Buză.

Aceasta a scris, într-o postare pe Facebook, că ea și colega ei, Maria Buză, au fost tăiate de la montaj în Asia Express.

Am fost într-o emisiune de televiziune. Care v-ați uitat știți despre ce vorbesc, care nu, aflați acum, dacă citiți postarea asta. Nu spun emisiunea, nu spun televiziunea, că nu fac deloc subiectul postării mele. Am fost cu prietena mea frizând suroria, Maria Buză. Și când zic surorie, mă refer la cei vreo 45 de ani de prietenie care ne leagă. Convenția shoului era una foarte simplă, trebuia să mergem în Asia, respectiv Filipine, în echipe de câte doi oameni și să trăim fără bani, fără cazare, ba să mai și hălăduim în lung și-n latul țării cu diverse „misiuni” care mai de care mai inspirate sau ne. Important era să ai de treabă și să te dai peste cap s-o faci, ca în mai toate shourile de televiziune de genul astă. Partea care nu era ca în toate shourile de televiziune era partea cu oamenii la care noi apelam să ne ducă dintr-o parte în alta cu mașinile lor, sau să ne primească să dormim în casele lor, să ne așeze la masa lor, să împartă cu noi cina de multe ori foarte sărăcuță”, a povestit Lia pe rețeaua de socializare, pe care a intitulat-o „Asiamea1”.

„Oamenii ăia nu erau ca-n shourile de televiziune, erau oameni-oameni, netrucați, neplătiti (nici înainte, nici după înâalnirea cu noi), cu poveștile lor de viață muuuult mai interesante decât emisiunea noastră de televiziune, disperată după audiență ca toate emisiunile de televiziune din lumea asta. Oamenii ăia erau săraci, cuminți, respectuoși și darnici din nimicul lor. Tot timpul cât am alergat ca o gaină fără cap prin Filipine ca să fac o „misiune” sau alta, am avut senzația neplăcută că noi, „echipele”, ne comportam ca și cum țara aia e de mucava, o țară inventată ca decor pentru shoul nostru. Din când în când, în momentul în care în vria concursului încercam să ne urcăm frenetic/abuziv/milog/isteric în mașina vreunui filipinez și omul întorcea o privire grea și tristă spre noi spunând, de exemplu, nu pot să vă duc, why? (pronunțat „uaaaaai????”), pentru că a murit tatăl meu și trebuie să cumpar lucruri pentru înmormântare, poate în momente de genul ăsta reușeam pentru scurtă vreme să realizăm că nu ei sunt figurație în shoul nostru, ci noi suntem figurație în țara și viețile lor. După care o luam din nou la trap”, și-a continuat Lia povestirea.

Cum am adânc înrădăcinată obsesia de a nu avea datorii niciodată, shoul ăsta a fost o corvoadă reală pentru mine, dat fiind că se baza doar pe cerut fără să oferi nimic în schimb. Așa că, întotdeauna, cu fiecare om care ne-a dat chiar și cinci minute din viața lui de filipinez, am încercat să trăim câteva momente de comunicare adevărată. I-am ascultat când au vrut să ne vorbească, le-am povestit când ne-au întrebat, Maria i-a făcut să râdă și le-a cântat, și le-a dansat, eu le-am lăudat copiii, sau le-am spus femeilor că sunt frumoase (lucru ușor de făcut, au cei mai frumoși copii și cele mai tinere femei din lume), le-am lăudat mâncărurile indiferent ce gust au avut. Și, pentru că altceva nu aveam să le dam, invariabil le scriam pe o hârtiuță numele meu și al Mariei și linkul emisiunii „When the show will be on tv, you will see you and your beautiful wife helping us. Thank you so much! God bless you!” Oamenii luau hârtiuța aia de parcă era cine știe ce talisman prețios și o puneau „bine”. Și, pentru că nu numai ei nu au apărut în emisunea cu pricina, dar, de multe ori aproape că nici eu cu Maria nu am apărut, simt că le-am rămas încă o dată datoare”, a continuat ea.

În ultima emisiune pe care am urmărit-o eu (după care la ultimele vreo 14 am renunțat să mă mai uit), din 4 ore, eu și Maria am fost exact 7 minute și 20 de secunde, cel mai lung calup fiind de 50 de secunde. Nu mă pricep la televiziune, nici nu-mi doresc să mă pricep (am revenit fără probleme la bunul meu obicei de a nu deschide televizorul sub niciun motiv vreodată) așa că presupun că realizatorii emisiunii au avut motivele lor să-și facă emisiunea așa cum și-au făcut-o, preponderent fără noi. Doar că întâmplările noastre acolo au existat și au fost ieșite din comun. Așa că, dintr-o acută nevoie de reparație, am să scriu aici pe măsură ce am să-mi amintesc, Asia mea așa cum am trăit-o eu și pe care nu am regăsit-o la televizor. Am să-i proiectez eu aici, pe ecranul laptopului, din amintirea mea, pe oamenii ăia cumsecade care ne-au dat când le-am cerut, fără să pretindă nimic în schimb. După care puteți uita”, a încheiat Lia Bugnar.

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter