Niki Lauda a murit la 70 de ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 21 mai 2019, 10:21
Legenda de Formula 1 Niki Lauda a murit la vârsta de 70 de ani, anunțul fiind făcut de familia sa.

Potrivit unui comunicat, Lauda a „adormit în pace”, înconjurat de familie, în cursul zilei de luni.

Cu mare tristețe anunțăm că iubitul nostru Niki a adormit în pace înconjurat de familie”, se arată în comunicat.

Realizările sale unice ca atlet și antreprenor vor rămâne de neuitat. Ardoarea sa neobosită pentru acțiune,  onestitatea și curajul său rămân un model de urmat și un standard pentru noi toți”, mai scrie în comunicat.

Departe de public, a fost un soț, tată și bunic iubitor. Ne va fi foarte dor de el”, au transmis membrii familiei Lauda.

Se pare că Niki Lauda făcea dializă la o clinică privată din Elveția. Acesta a suferit două transplanturi de rinichi, unul în 1997 și al doilea în 2005.

Din cauza problemelor la rinichi a fost nevoie să fie transferat de la centrul de reabilitare la o clinică privată pentru dializă”, a afirmat fratele lui Niki, Florian.

La începutul acestui an, Lauda a fost internat într-un spital din Viena cu gripă, la doar cinci luni după ce a suferit un transplant de plămâni.

Cine a fost Niki Lauda

Niki Lauda a devenit de trei ori campion mondial de Formula 1. Primul titlu l-a câștigat în 1975, când concura pentru Ferrari, iar al doilea, pentru aceeași echipă, în 1977. Cel de al treilea titlu de campion mondial l-a obținut în 1984, pentru McLaren.

În anul 1976, Lauda a suferit arsuri grave într-un accident de Formula 1. Atunci, el a fost scos din mașină de Arturo Merzario și Guy Edwards.

Niki a ratat doar două curse și șase săptămâni mai târziu s-a întors pe pistă.

Când am avut accidentul în Germania, a fost doar o chestiune de o lună sau puțin mai mult. Da, am avut arsuri, am fost ars, dar m-am recuperat rapid. (…) Trebuie să fiu sincer: nu, nu am fost speriat. M-am aflat pe mâinile unor specialiști excelenți. Mi-am pus încrederea în ei. Am știut că va fi greu, foarte greu. În aceste condiții am știut că puteam face doar un lucru: să lupt. Am făcut asta în fiecare clipă și încă o fac”, declara Niki Lauda în urma accidentului.

După prima sa retragere din Formula 1, în 1979, a fondat linia aeriană Lauda Air, care în timp a devenit una din cele mai mari linii aeriene din lume. A fost unul din primii piloți ai propriilor avioane.

În anul 1982, când a revenit în Formula 1, după o absență de două sezoane, Niki Lauda a devenit primul pilot din lume plătit cu peste un milion de dolari pe sezon de către echipa sa.

S-a retras de tot din competiție în anul 1985.

A fost căsătorit de două ori: cu Marlene Kanus, cu care are și doi copii și cu Birgit Wetzinger. Cu Wetzinger s-a însurat în anul 2008, aceasta fiind cu 30 de ani mai tânără ca el și a fost însoțitoare de bord la compania sa aeriană.

Cea de a doua sa soție, care i-a fost alături până în clipa în care a decedat, i-a donat, în urmă cu câțiva ani, unul dintre rinichii ei.

În septembrie 2009, Birgit a adus pe lume gemeni, un băiat și o fată: Max și Mia.

Niki lauda nu a încetat niciodată să iubescă Formula 1. La un moment dat a declarat că nu a ratat nicio cursă, urmărindu-le chiar și de pe patul de spital.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter