Oana Roman, despre un moment de cumpănă din viața sa: „Era să mor! Am făcut o operație care a durat 9 ore”

De Unica.ro, pe

În ultimele luni, Oana Roman a trecut prin transformări fizice notabile. Vedeta s-a pus serios pe slăbit, a dat jos până acum circa 17 kilograme și nu are de gând să se oprească aici. Oana Roman a reușit să slăbească micșorând cantitea zilnică de hrană pe care o consumă, dar, cu toate acestea, a fost acuzată de multe ori că și-ar fi făcut o operație de micșorare a stomacului. Vedeta a povestit, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu se poate vorbi despre o astfel de intervenție, dar a existat un moment în care a trecut printr-o operație dificilă care era cât pe ce să nu reușească.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„După ce am născut, am avut niște probleme de sănătate care mi-au pus viața în pericol, adică era să mor. Pentru a-mi salva viața, am făcut o operație, care a durat nouă ore. Eram la un pas de septicemie. Am o plasă în partea stângă a abdomenului. Practic nu mai am mușchi acolo. Am stat cinci zile la Reanimare, am avut 70 de puncte de sutură și am stat cu sondă urinară șapte zile, iar în spital am fost internată aproape trei săptămâni”, a mărturisit Oana Roman, la Xtra Night Show.

Se pare că din cauza acestei operații, Oana Roman nu mai poate face copii.

Citeşte şi: Dieta inventată de Oana Roman. Ce mănâncă vedeta

„În urma acestei operații pe care am suferit-o atunci, nu am voie două lucruri: să fac orice fel de mișcare care să îmi solicite mușchii abdominali, și să fac orice fel de intervenție la nivelul abdomenului. Nu am avut voie să fac copii. Și dacă aș fi vrut să îmi tai stomacul, nu aș fi avut cum, pentru că nu am voie. Șansele să nu mai ies vie din acea operație ar fi fost foarte mari”, a mai spus Oana.

Sursa foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter