Prințul Charles și Regina Sofia a Spaniei vin la înmormântarea Regelui Mihai

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 11 decembrie 2017, 11:32
Așa cum era de așteptat, Prințul Charles va participa la înmormântarea Regelui Mihai, iar afirmația a fost făcută ieri de către Vasile Bănescu, pentru Antena 3.

Din câte am înțeles, Prințul Charles a confirmat deja. Date fiind legaturile de rudenie ale Casei Regale a României cu toate Casele Regale din spațiul european, în primul rând cu cele ale Marii Britanii, Greciei și Danemarcei, prezența Prințului Charles este un lucru aproape subînțeles. Marți, reprezentantii Casei Regale vor confirma și alte prezențe artistocratice”, a declarat Vasile Bănescu.

Prințul Charles vizitează des România, în special zona Transilvaniei, și, în plus, ne amintim că în anul 2011 Regele Mihai a participat la nunta Prințului William cu Kate Middleton și un an mai târziu a sărbătorit alături de Familia Regală britanică 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a.

Regele Mihai si Regina Elisabeta 2

Citește și – Care a fost cea mai mare durere și neputință a Regelui Mihai. Declarația emoționantă a Principesei Margareta

Conform informațiilor dezvăluite de TVR, la înmormântarea Regelui Mihai va participa și Regina Sofia a Spaniei, verișoară de grad primar cu Regele Mihai, cea care i-a fost domnișoară de onoare Reginei Ana la nuntă. De asemenea, a fost confirmată și prezența Principelui Alexander al Serbiei, văr cu Regele Mihai, și participarea Principelui Lorenz al Belgiei, a unui membru al familiei imperiale din Japonia, dar și fețe oficiale din Bahrain, Luxemburg și Suedia.

Sicriul cu trupul neînduflețit al Regelui Mihai va fi adus în țară pe 13 decembrie și va fi înmormântat sâmbătă, pe 16 decembrie, la Noua Catedrală Episcopală din Curtea de Argeș.

Citește și – Care sunt legăturile de rudenie dintre Familia Regală a României și Casele Regale ale Europei

Citește și – Programul funeraliilor Regelui Mihai

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter