Regina-Mamă Elena, repatriată astăzi pentru a fi înhumată la Curtea de Argeș

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 18 octombrie 2019, 12:17
Regina-Mamă Elena va fi repatriată astăzi pentru a fi înhumată la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I. Reînhumarea rămășițelor pământești va avea loc mâine, sîmbătă, 19 octombrie 2019.

Familia Regală a anunțat că în această dimineață, de la Aeroportul Geneva, a decolat avionul militar „Spartan”, aparținând Forțelor Aeriene Române care va aduce rămășițele pământești ale Reginei Elena în țară: „Aeronava aduce din Elveția în România sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena. În prezența secretarului de Stat Victor Opaschi, a IPS Mitropolitului Iosif, a dlui Ioan Luca Vlad (Consiliul Regal) și a doamnei Constanța Iorga (Casa Majestății Sale), sicriul drapat cu stindardul Reginei-Mamă a fost urcat la bord cu onoruri militare”, – a anunțat Familia Regală a României, pe Facebook.

Regina-Mamă Elena, repatriată astăzi pentru a fi înhumată la Curtea de Argeș

Sicriul cu rămășițele Reginei-Mamă Elena va ajunge la ora 11:00 pe Aeroportul Internaţional Otopeni, acolo unde va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie, informează un comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

Sicriul va fi depus, între orele 12.00 – 12.45, în Sala Regilor din Palatul Elisabeta din Bucureşti, apoi cortegiul funerar se va deplasa de la Palatul Elisabeta la Curtea de Argeş. Publicul va avea acces în fața Palatului Elisabeta. Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri, 18 octombrie 2019, la ora 16.45.

Regina-Mamă Elena, repatriată astăzi pentru a fi înhumată la Curtea de Argeș

Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală, iar la ora 13.00 va avea loc ceremonia de înhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Programul complet al repatrierii Reginei-mamă Elena a fost publicat pe site-ul Familiei Regale a României, anunță Libertatea.

Rămășițele Reginei Elena sunt aduse în România la 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la decesul ei. Regina-mamă Elena a fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit regina-mamă a României. Regina Elena a murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de Regele Mihai I, Regina Elena nu şi-a mai revăzut niciodată ţara.

Sursă foto: Libertatea, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter