Simona Gherghe, mesaj acid după poluarea înregistrată în această dimineață în București

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 08 aprilie 2020, 16:44
Simona Gherghe a transmis un mesaj acid pe rețelele de socializare cu privire la aerul poluat, imposibil de respirat, cu care s-a confuntat zona de nord a Capitalei în această dimineață.

Simona Gherghe a mărturisit că mirosul de fum și cauciuc ars a făcut ca aerul să fie imposibil de respirat și a cerut explicații suplimentare celor care se ocupă de protecția mediului: „A doua noapte consecutiv când nu se poate respira. Nu putem deschide geamurile, mirosul de fum/cauciuc ars a intrat în casă și se simte foarte puternic. Practic, mă ustură ochii. E ceva ciudat în povestea asta.

Citește și – Chef Sorin Bontea, în lacrimi la Asia Express. Ce mesaj i-a transmis fiica sa

Garda Națională de Mediu zice că ieri noapte a fost un incendiu de miriște. Tot ieri, pe la ora 09.00 dimineață, s-a curățat aerul și n-au mai fost probleme. După același scenariu, în noaptea asta iar s-a întâmplat. Probabil că în vreo ora iar se va putea respira. Deci, care să fie explicația acestei magii’? Și azi-noapte tot un incendiu de miriște? Și dacă nu ar fi reușit să-l stîngă în totalitate, cum am mai citit, cum se explică faptul că aerul devine de calitate în jurul orei 09.00? Vântul nu bate, deci nu poate fi invocat aici.

Înțeleg că se simte puternic și în București…Domnule Ministru Costel Alexe, ne datorați o explicație! Nu e vorba de o comunitate restrânsă! Suntem mii de oameni în situația asta!„, – a scris Simona Gherghe de Facebook.

Citește și –  Soțul Alinei Ceușan a făcut primul Instastory din viata lui. Ce mesaj i-a transmis bloggeriței

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter